Dinamo are parte de un sezon de vis, iar oficialii echipei din Ștefan cel Mare se gândesc și la viitor. Alexandru Roșca, portarul care a devenit om de bază pentru „câinii roșii”, a semnat prelungirea contractului.
Alexandru Roșca a profitat pe deplin de accidentarea colegului său Adnan Golubovic. Portarul în vârstă de 21 de ani a avut câteva evoluții foarte bune și a devenit titular în echipa lui Zeljko Kopic.
Fotbalistul crescut de cei de la CSC Șelimbăr este unul dintre cei mai interesanți jucători din Superliga României. Deși e de puțin timp în prim-plan, dă dovadă de o maturitate ieșită din comun.
Cei de la Dinamo i-au oferit un nou contract portarului, iar Alexandru Roșca și-a dat acordul. „Câinii roșii” au transmis un comunicat oficial în care anunță că au ajuns la o înțelegere cu jucătorul. El a semnat până în 2029.
„Alexandru Roșca rămâne câine roșu!
Sosit în această vară în urma unui transfer definitiv de la CSC Șelimbăr, Alex și-a așteptat rândul, iar odată intrat în poarta echipei, a avut prestații deosebite, reușind un număr impresionant de 792 de minute fără gol primit din acțiune.
Alex a bifat un total de 13 meciuri în acest sezon, un total de 1125 de minute jucate, iar în 9 meciuri a păstrat poarta intactă.
Prin urmare, clubul, împreună cu acesta, au ajuns la un acord de prelungire a înțelegerii deja existente până pe 30.06.2029.
Ne bucurăm să te avem alături de noi încă trei ani și jumătate și-ți dorim tot succesul din lume în tricoul echipei noastre!”, au scris cei de la Dinamo.
Andrei Nicolescu, oficialul celor de la Dinamo, a vorbit despre Alexandru Roșca în termeni laudativi. El anunța, în exclusivitate pentru FANATIK, că portarul va primi un contract mai bun. „Câinii roșii” au poarta asigurată acum și pot scoate, de ce nu, un profit în viitor.
„Cu Roșca a fost cumva o problemă de inspirație și am insistat pentru aducerea lui, deoarece în vară existau alte opțiuni acolo. Am insistat la Sandro (n.r. – Alessandro Caparco, antrenorul cu portarii de la Dinamo) să-l vadă foarte bine, să-l analizeze.
Cumva, în momentul în care am avut și alte opțiuni, am zis: «Nu, haideți să luăm opțiunea asta». Am crezut destul de mult în potențialul lui și ne-am asumat, chiar dacă aveam juniori, aveam portari de vârsta lui. El era la Șelimbăr, iar anul trecut, pe partea a doua a sezonului precedent, am avut aceste informații și le-am analizat”, spunea Andrei Nicolescu la FANATIK Superliga.