Alexandru Tudor arbitrează azi ultimul meci. The end Brad Pitt

Alexandru Tudor, „Brad Pitt”, durul fără zâmbet din arbitrajul românesc, a ajuns la finalul carierei. Pe 13 septembrie a împlinit 47 de ani, s-a consumat și derogarea de doi ani cordată arbitrilor FIFA la noi, așa că prima partidă din etapa 20 a Ligii I, concordia Chiajna – Poli Iași, live text pe FANATIK.RO vineri, de la ora 20:00, va fi ultima pentru Alexandru Tudor. Sfârșitul carierei. The end Brad Pitt.

Alexandru Tudor este arbitrul cu cele mai multe meciuri conduse în Liga I, 381 susțin statisticienii, 382 susține el și ar trebui să-i dăm dreptate pentru că este proverbială meticulozitatea sa, „Am notițe de la toate partidele pe care le-am arbitrat, așa că nu cred să greșesc când spun că sunt 382 în Liga I”, după cum a spus chiar el pentru FANATIK.RO.

Alexandru Tudor arbitrează azi ultimul meci. The end Brad Pitt

Sunt multe de spus și de scris după o carieră atât de lungă și plină de meciuri. Primul în Liga I a fost în urmă cu 19 ani și jumătate, pe 15 mai 1999, în Bănie, un meci studențesc, Universitatea Craiova – Universitatea Cluj 4-1. „Meci cuminte”, își amintește Tudor, „nu am dat pe nimeni afară”. Și râde. Da, mereu încruntatul, super-seriosul Tudor știe să și râdă. Până la acea partidă drumul n-a fost ușor. Primul meci l-a arbitrat în 1990, în septembrie, pe terenul liceului „Rosetti”. Jucau Automatica și „un CSS, nu-mi mai aduc aminte care”. Meci de juniori. „Am fost sigur chiar de atunci că e pentru mine. Mi-a plăcut foarte tare. Eu sunt un tip voluntar și când mă apuc de ceva, o fac cu pasiune. Pot spune că arbitrajul a fost, este și va rămâne pasiunea vieții mele. Cu P mare!”.

Cum a ajuns să arbitreze așa tânăr, avea 19 ani!, cum a ajuns să conducă fotbal în loc să joace fotbal (asta, spunem noi, a fost marea pasiune a vieții sale, fotbalul, cu P și F mare!) ține de evenimentele din decembrie 1989. Dar să începem cu începutul. Povestește Alexandru Tudor, în exclusivitate pentru FANATIK.RO.

Nenorocirea care l-a făcut arbitru pe Alexandru Tudor

„Am fost nebun după fotbal dintotdeauna. Disperat. Ca și acum, de altfel. Dacă intră în om, microbul ăsta nu mai iese. Mi-aduc aminte cum erau tușele în liceu. Tușele terenului… Vii.. Vorbesc serios. Vii. Formate din colegi. Când jucam pentru echipa liceului – Liceul de Matematică și Fizică Nr. 32, era lângă sala Floreasca – și era de bătut un aut, trebuia să împingem vârtos colegii înapoi… Eu jucam atunci și la Gloria București, și la Voința, nu-mi ajungea o singură echipă. Începusem fotbalul la 12 ani , când părinții nu au mai rezistat presiunilor mele și m-au dus la «Cireșarii», să-mi potolească «nebunia». Deși, la fel ca majoritatea părinților, preferau să mă vadă învățând… Fotbalul era, însă, totul pentru mine. Fără concurență. Dar a venit decembrie ’89 și după aia n-am mai putut să fac fotbal de performanță, așa că m-am orientat cumva ca să rămân în fenomen și am făcut școala de arbitraj în ’90”.

Da, o nenorocire l-a făcut arbitru pe Alexandru Tudor. Putea să nu mai fie niciun alexandru Tudor acum decât în amintirea apropiaților… În decembrie ’89, la televiziune, puștiul Alexandru Tudor – avea 18 ani – era împușcat în ambele picioare pe când umplea încărcătoarele soldaților care apărau zona de așa zișii teroriști, care s-au evaporat ca prin minune din toate locurile unde ar fi acționat… Tudor însuși știe că teroristul care l-a împușcat a fost prins: „A plecat sub escortă către Piața Victoriei și s-a evaporat pe drum. Nimeni nu știe ce s-a întâmplat”. Cert este că două gloanțe, pe care le mai păstrează și acum, unul în în tibia stângă și unul chiar sub genunchiul drept i-au frânt cariera de fotbalist și i-au deschis, volens nolens, drumul spre o carieră de prestigiu în arbitraj.

Alexandru Tudor: „Mă străduiesc să fiu un tip pozitiv, să nu păstrez decât amintirile plăcute”

Pentru a nu se încărca negativ, Alexandru Tudor are capacitatea, susține el, să uite pur și simplu, evenimentele neplăcute. „Mă străduiesc să fiu un tip pozitiv, să nu păstrez decât amintirile plăcute”. Exemplul cel mai elocvent este legat de perioada grea care a urmat imediat după ce a fost împușcat atunci, în decembrie ’89. „Eram la spitalul Colentina, aveam dureri atroce, nu mi se dădeau calmante, nu mi se dădea nimic în haosul care domnea peste tot și, de suferință, de furie, am aruncat cu o cană după doctori. Atâta îmi amintesc. Nu știu, însă, nimic de palma luată de la un medic mai nervos, despre care am aflat din ce mi-a povestit mama mult timp după aceea”.

Dacă i-a fost greu în arbitraj ar vrea mulți să știe. Ușor nu i-a fost… „Greu? Situații dificile? Asta vrea lumea să știe? Asta se vinde? Păi la Domnești de Ilfov, din Ghencea imediat după șoseaua de centură, când «bulgarii» de acolo au ratat barajul pentru Divizia C și am găsit o bucată de de lemn cu multe cuie pusă la roata mașinii… au fost băieți buni că nu mi-au tăiat cauciucurile direct… Apoi la Berbești a zburat o bucată de gradenă care a căzut la un pas de mine. La Voluntari îmi amintesc cum se juca orice meci prin ’93-’94, cu săbiile pe gard… vremuri de haiducie, toți credeau că pot face tot ce doresc. M-a păzit Dumnezeu și nu am pățit nimic niciodată…”.

Digisport.ro

FOTO "Arată dezgustător". S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: "N-aș face la fel"

Sunt multe de povestit despre Alexandru Tudor, despre cariera sa, dar nici în ceasul al 12-lea nu a vrut să se abată de la disciplina pe care o iubește și o respectă atât de mult. „Gata, nu mai spun nimic, și așa am vorbit prea mult, asta pentru că suntem prieteni de atât de mult timp, mai am un meci de dus la capăt și eu înainte de meci nu vorbesc cu nimeni, asta a fost o excepție… De sâmbătă încolo nu mai trebuie să iau încuviințare decât de la duhovnicul meu ca să stăm de povești și amintiri din copilărie”. L-am lăsat să meargă să-și ia fetița, este în clasa 0, cu promisiunea unui amplu interviu cât mai curând. „Brad Pitt” mai are un copil, un băiat, Vlad, de 15 ani, care joacă fotbal și i-a spus deja că vrea să continue undeva în străinătate. Dorință cu care Alexandru Tudor și soția sa, Daniela, sunt întru totul de acord…

• „Tot ce a fost bun în cariera mea a fost de la Dumnezeu, tot ce nu a fost bun a fost de la mine”
• „Familia mea, care se trage din Bucovina, are origini germane. Rigoarea asta a mea provine și de acolo. Disciplina mi-a fost indusă de bunici. Au avut o educație cazonă, de tip austriac”
• „Profesionismul înseamnă să fii mai bun decât tine însuți la fiecare joc”
• „Probabil că sunt mândru. Ăsta este, cu siguranţă, unul dintre defectele mari. Mândria este un defect pentru un arbitru. În ultimii ani, într-adevăr, mi-am schimbat atitudinea pentru că încerc să învăţ să fiu model pentru fiul meu”
• „Gloria? Mi se pare aşa, ceva… Gloria… Ăsta e un concept pe care nici măcar nu îl înţeleg prea bine. Nu mă interesează, pur şi simplu”
• „Brad Pitt mi-a spus prima oară maestrul Cătălin Anton, acum la Digisport. Cred că era prin 1999, m-a văzut într-o geacă de piele și i s-a părut că aduc cu celebrul actor. Eu, însă, nu sunt deloc încântat de această apropiere. Eu sunt Tudor și atât”
• 382 meciuri a arbitrat Alexandru Tudor în Liga I. Este urmat de Cristi Balaj, cu 342
• 2001 (martie) este anul în care Alexandru Tudor a devenit arbitru FIFA
• 32 de meciuri inter-țări are în palmares Alexandru Tudor: 23 la centru, 9 adițional sau rezervă
• 10 meciuri are Alexandru Tudor în Liga Campionilor: 1 la centru (Barcelona – Basel 1-1 în 2008), 9 adițional sau rezervă
• 58 de meciuri are Alexandru Tudor în Liga Europa: 41 la centru, 17 adiţional sau rezervă