Karim Benzema este noul Balon de Aur după un sezon de vis, însă France Football a oferit marele trofeu și pentru Alexia Putellas, „Regina” fotbalului feminin.
Jucătoarea de 28 ani din Spania a câștigat Balonul de Aur pentru al doilea an consecutiv. Născută lângă Barcelona, Alexia Putellas i-a avut ca idoli pe Iniesta, Rivaldo sau Ronaldinho, iar visul ei a fost să joace pe Camp Nou.
Catalana din Mollet del Valles, o localitatea la 30 de minute de Barcelona a început fotbalul la vârsta de 7 ani, deși se trage dintr-o familie de baschetbaliști. A jucat baschet, hochei și tenis, însă fotbalul a rămas întotdeauna prima dragoste.
Alexia a fost de mică suporter al Barcelonei și întârzia la ore din cauza faptului că juca fotbal în pauze cu băieții. Tatăl său a fost cel care a dus-o la meciuri pe Camp Nou, iar cu ajutorul unei rude a fost selectată de către clubul Sabadel.
Patru ani mai târziu, în 2005, Alexia Putellas avea să ajungă la academia Barcelonei pentru un an. La 12 ani a ajuns însă la academia rivalei din oraș, Espanyol, unde a jucat timp de patru ani și a debutat la 16 ani. În 2011 câștiga Cupa Spaniei, primul trofeu din carieră, însă la 17 ani se transferă la Levante.
Alexia Putellas a ajuns în 2012 la Barcelona și după zece ani a devenit poate cea mai bună jucătoare din istoria fotbalului.
Cu peste 270 de meciuri în tricoul blaugrana și 117 goluri marcate, mijlocașul Barcelonei are un palmares de invidiat: 6 titluri de campioană în La Liga, 7 Cupe ale Spaniei și nu în ultimul rând trofeul Champions League.
Căpitanul Barcelonei a câștigat Balonul de Aur și în 2021 și este singura jucătoare din lume care a câștigat trofeul doi ani consecutivi. Performanța e cu atât mai remarcabilă cu cât Alexia Putellas a suferit o accidentare gravă pe data de 5 iulie la un antrenament cu naționala Spaniei și ar putea lipsi până la 12 luni de pe teren.
Alexia Putellas a ajuns la 100 de meciuri în tricoul echipei naționale a Spaniei, depășind în 2021 recordul selecții deținut de Marta Torrejon (90 de meciuri).
A marcat 27 de goluri și pentru națională, cu care a câștigat două Campionate Europene Under-17 în 2010 și 2011.
„Regina” fotbalului feminin a renunțat și la facultatea de Administrarea Afacerilor și Management pentru fotbal, iar în 2019 a protestat după ce liderii mișcării de independență a Cataluniei au fost arestați, considerând că „nu asta este soluția”.
În 2019, Alexia a trecut prin momente foarte dificile. Tatăl ei a decedat cu doar două săptămâni înainte de Campionatul European Under-19, însă „La Reina” a condus Spania până în finală, pierdută cu 1-0 în fața Suediei.
Alexia Putellas este fără doar și poate o legendă vie în Spania, iar la meciurile Barcelonei de Camp Nou au asistat aproape 100.000 de oameni, o cifră remarcabilă pentru fotbalul feminin.
Jucătoarea este sponsorizată de Nike, iar în 2019, înainte de finala Ligii Campionilor la fotbal feminin, a devenit principala imagine a Barcelonei.
Orașul a fost împânzit cu reclame cu Alexia Putellas în tricoul Barcelonei, cu mesajul „Nu juca pentru finale, ci pentru istorie”. Ba mai mult, de Ziua Internațională a Femeii, feministele au împânzit Barcelona cu postere cu jucătoarea în tricoul blaugrana.
Antonio Contreras, antrenorul care a adus-o la Levante i-a făcut o caracterizare remarcabilă Alexiei Putellas: „Îmi aduce amintede Sergio Busquets și Andres Iniesta. Este foarte inteligentă pe teren, foarte tehnică și e bună și din punct de vedere tactic”, a spus spaniolul pentru The Athletic.
După ce a primit Balonul de Aur, Alexia Putellas și-a adus aminte imediat de tatăl ei: „Vreau să dedic trofeul unei persoane care a fost și va fi mereu foarte specială… și pentru care fac totul. Sper că ești foarte mândru de fiica ta. Oriunde ai fi, asta e pentru tine tată”.