Sport

Alianță surpriză a galeriilor rivale! Ultrașii Rapidului urmează exemplul dat de fanii Stelei și ai FC U Craiova!

În prima zi a lunii octombrie, două dintre galeriile care au mulți suporteri au anunțat că nu vor fi prezente în tribune la meciurile echipelor lor, în condițiile în care autoritățile au decis că în tribune au acces doar cei care s-au vaccinat sau au trecut prin boală.
13.10.2021 | 20:16
Alianta surpriza a galeriilor rivale Ultrasii Rapidului urmeaza exemplul dat de fanii Stelei si ai FC U Craiova
Suporterii Rapidului nu vor mai face deplasarea la Mioveni pentru meciul cu CFR Cluj
ADVERTISEMENT

Galeriile și-au pus deciziile în practică, astfel că suporterii din Peluza Sud Steaua vor boicota meciurile atâta timp cât pe stadioane nu vor putea intra și persoanele care au test negativ împotriva Covid-19.

La rândul lor, suporterii echipei oltene au lăsat goală Peluza Nord a arenei Ion Oblemenco la meciul cu Universitatea. Iar azi a venit anunțul galeriei Rapidului, conform căruia nu va face deplasarea la Mioveni pentru derby-ul „feroviar” cu CFR Cluj.

ADVERTISEMENT

Familiei Rapidului este împotriva măsurilor restrictive

Unitate înainte de toate!

Ne-am fi dorit ca astăzi să vă putem oferi mai multe informații referitoare la organizarea meciului de duminică, având în vedere că ieri am anunțat prezența.

Din păcate, măsurile restrictive și incidența crescută a orașului disputării meciului cauzează o divizare în rândul Familiei Rapidului, iar noi nu vom susține asta. Mereu am militat pentru unitate și am făcut tot ce a fost posibil pentru a ajuta suporterii rapidiști să-și susțină echipa din tribune, dar în cazul de față nu avem alternative.

ADVERTISEMENT

Peluza Nord nu va fi prezentă la meciul de duminică, în ciuda comunicatului anterior. Decizia vine ca urmare a contextului de desfășurare al partidei. Cât timp vor exista rapidiști privați de dreptul de a incuraja clubul, noi vom fi alături de ei.

Nu îndemnăm oamenii să rămână nevaccinați, nici să se vaccineze, dar dezaprobăm discriminarea și îngrădirea drepturilor. Crezul nostru a fost mereu: Toți înainte, toți înapoi! Toți pentru unul și unul pentru toți!

ADVERTISEMENT

Familia rămâne unită și la bine și la greu!

Hai Rapid”, a fost mesajul Peluzei Nord.

Suporterii Rapidului s-au răzgândit de la o zi la alta

Acest comunicat vine la o zi după ce se anunțase că membrii Peluza Nord vor sta în peluza stadionului din Mioveni. „Invitațiile pentru abonații peluzei se ridică de la stadion, înainte de meci, astfel încât organizarea să fie eficientă și să reușim să intrăm toți pe stadion”, anunțaseră suporterii, marți.

Conform hotărârii nr. 76 din 30.09.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, la meci pot participa, până la 50% din capacitatea stadionului, doar persoanele vaccinate împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și persoanele care se află în perioada cuprinsă între zilele 15 și 180 ulterior confirmării infectării COVID-19.

ADVERTISEMENT

Astfel, la această partidă nu se intră pe bază de test PCR sau antigen. În incinta stadionului purtarea măștii de protecție și distanțarea socială vor fi obligatorii. Copiii până în 12 ani au acces gratuit la meci, doar însoțiți de un adult”, se arată în comunicatul de ieri al FC Rapid.

Media Rapidului în actuala stagiune este de 12.900 de fani

În primele patru meciuri jucate pe teren propriu, toate fiind organizate pe Arena Națională, în tribune au luat loc, în medie, 17.313 de spectatori, conform cifrelor oficiale. După eșecul cu Universitatea Craiova din runda a șaptea (1-2), au urmat două partide (1-2 cu Gaz Metan Mediaș și 0-1 cu FC Voluntari) cui o medie de 4.026 de fani.

Ca urmare, media Rapidului în actuala stagiune este de 12.900 de fani.

ADVERTISEMENT