Sport

Cea mai bizară poveste a anului în fotbalul mondial! O echipă a câştigat titlul după ce a început sezonul în liga a doua

Cea mai bizară poveste a anului în fotbalul mondial vine din Peru, unde Alianza Lima a câştigat titlul. Nu e nimic neobişnuit, însă echipa a început sezonul în liga a doua, după ce retrogradase.
17.12.2021 | 21:10
Cea mai bizara poveste a anului in fotbalul mondial O echipa a castigat titlul dupa ce a inceput sezonul in liga a doua
ADVERTISEMENT

America de Sud ne-a obişnuit cu poveşti ieşite din comun, iar acelaşi lucru s-a întâmplat şi în 2021. De această dată, cea mai bizară fază a anului vine din Peru, unde Alianza Lima a devenit campioană, după ce începuse actualul sezon în cea de-a doua ligă.

Cum a ajuns Alianza Lima să câştige titlul în Peru, după ce la începutul sezonului era în liga a doua

Povestea începe la finalul sezonului 2020, când Alianza Lima, a doua cea mai galonată echipă din Peru, retrograda în liga a doua. Campioana din 2017 termina pe locul 18 şi urma să coboare în Segunda Division. Cu toate acestea, oficialii lui Alianza Lima acuzau că echipa Carlos Stein ar trebui retrogradată, care avea grave probleme financiare.

ADVERTISEMENT

Carlos Stein terminase sezonul pe locul 17, astfel că se salvase de la retrogradare, însă jucătorii erau neplătiţi de mai multe luni. Federaţia din Peru a decis s-o amendeze, cu toate că regulamentul prevedea şi pierderea unor puncte. Alianza Lima nu a acceptat şi a mers la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Judecarea cazului a început când sezonul 2021 abia pornise la drum, iar Carlos Stein jucase deja în prima etapă. TAS i-a dat dreptate lui Alianza Lima, astfel că Federaţia din Peru a fost obligată s-o primească în prima ligă, în timp ce Carlos Stein a ajuns în liga a doua, după ce a pierdut 3 puncte din sezonul 2020.

ADVERTISEMENT

Pe 30 martie 2021, la aproape trei săptămâni de la startul sezonului, Alianza Lima a revenit în prima ligă şi a început ascensiunea. La finalul Aperturei, echipa din capitala Perului ocupa locul 3 în Grupa B. În Clausura, Alianza Lima a terminat pe primul loc şi s-a calificat în play-off-ul pentru titlul de campioană.

În play-off, Alianza Lima a câştigat turul cu Sporting Cristal, scor 1-0, şi a remizat în partida retur. Astfel, echipa a devenit campioana Perului, după ce a început sezonul în liga a doua.

ADVERTISEMENT

Alianza Lima şi Carlos Stein se vor reîntâlni în 2022

Dacă Alianza Lima a reuşit să câştige titlul, Carlos Stein, echipa care a suferit din cauza deciziei TAS, a strâns rândurile şi s-a întors în prima ligă din Peru, însă drumul nu a fost unul fără peripeţii.

La finalul sezonului, Carlos Stein s-a clasat pe locul 4, astfel că a mers într-un turneu pentru a prinde promovarea. În semifinale, formaţia a fost la un pas să fie eliminată, la loviturile de departajare, de Union Comercio. În finala pentru promovare, Carlos Stein a învins-o pe Binacional, tot la penalty-uri.

ADVERTISEMENT

Sezonul 2022 din prima ligă a Perului va aduce în prim-plan o nouă rivalitate. Alianza Lima şi Carlos Stein se vor re întâlni, iar “nou-promovata” are o poliţă de plătit pentru surghiunul din sezonul 2021.

Alianza Lima, record de titluri în prima ligă a Perului

După succesul din 2021, Alianza Lima a egalat recordul de titluri câştigate în prima ligă a Perului, deţinut de Universitario. Ambele echipe au acum câte 25 de titluri de campioană, iar noua deţinătoare a trofeului are şi cele mai multe clasări pe locul al 2-lea, fiind vicecampioană de 21 de ori.

Alianza Lima s-a calificat în Copa Libertadores 2022 şi a ajuns la cea de-a 28 participare în competiţia continentală. De-a lungul istoriei, “Los Intimos” au ajuns în semifinale de două ori, în 1976 şi 1978.

ADVERTISEMENT