Farul Constanța a fost învinsă de FC Argeș în etapa a 28-a și și-a pierdut orice șansă la calificarea în play-off. Piteștenii s-au impus cu scorul de 1-0, iar Alibec nu a mai suportat și a lansat un atac dur la adresa suporterilor „vulturilor violeți”.
Șansele elevilor lui Ianis Zicu pentru o poziție de play-off erau infime cu trei etape înainte de finalul sezonului regulat, însă înfrângerea de pe terenul lui FC Argeș a anulat orice speranță a „marinarilor”. La finalul partidei, Denis Alibec a analizat greșelile echipei sale, însă s-a arătat complet deranjat de comportamentul suporterilor adverși.
Atacantul „marinarilor” nu înțelege de ce fanii piteșteni au fost atât de agresivi. Veteranul a dezvăluit că mulți dintre colegii săi au fost înjurați de familie și luați la țintă cu bulgări de zăpadă: „O greşeală de-a noastră la o fază fixă şi acesta a fost meciul. După cornerul acela, ei nu au mai jucat deloc, fotbal zero. Noi am încercat să aducem mingea în faţa porţii, am avut şi ocazia aceea cu capul. Probabil dacă marcam acolo, câştigam meciul.
Un meci foarte urât, un teren foarte prost, oamenii înjură… Ce să mai zic, nu mai zic nimic. Cu cei mici am făcut poze, pentru că îmi plac copiii. Nu am mai văzut de mult aşa ţărănie… Nu ştiu ce să zic. Eu am înţeles că îţi susţii echipa, dar să înjuri de familie, să dai cu bulgări în cap… Treaba lor. Fiecare face ce vrea.
Chiar n-am arătat bine, cred că nu am avut ambiţie. Ei au avut ambiţie mai mare ca noi. Nu am reuşit să ne impunem jocul. Sigur şi-au dorit mai mult victoria. Nu v-aţi obişnuit la noi? Se stă numai pe jos. Ai 1-0 în minutul 50 şi nu mai joci deloc. Acesta e fotbalul românesc. Poate o să ne revenim şi noi. Mi s-a părut roşu la Tudose, dar nu vreau să vorbesc de Istvan Kovacs, îl respect şi el ştie mai bine ce a văzut”, a declarat Denis Alibec, la flash interviu, conform Prima Sport.
Rezultatele slabe ale FCSB-ului din prima parte a sezonului se resimt cu câteva etape înainte de finalul celor 30 de etape, iar campioana en-titre riscă să nu se califice în play-off în acest sezon. În calculele făcute de Gigi Becali, Farul Constanța avea un rol extrem de important, iar patronul roș-albaștrilor era sigur că echipa lui Gică Hagi o va ajuta indirect pe FCSB să se califice în play-off.
Din păcate pentru fanii roș-albaștrilor, misiunea lui Elias Charalambous devine din ce în ce mai dificilă, întrucât toate echipele din față își câștigă meciurile. În acest moment, FCSB se află la șase puncte de locul șase și poate rata play-off-ul chiar și cu maximum de puncte din ultimele trei meciuri.