Deși pare greu de crezut, indiferent de stilul de viață pe care îl ai, alimentele joacă un rol esențial, iar în unele cazuri chiar ele sunt cele care de îmbătrânesc. Mulți le consumă des pentru gustul lor, dar nu iau în calcul acest efect secundar.
Unele alimente, deși sunt delicioase, s-ar putea să ne facă mai mult rău decât bine. Sunt persoane care se pot confrunta cu stări de anxietate, ori chiar stări de stres după ce le consumă, deși nu își dau seama care este cauza.
Mai există însă și alimente care ne dau o stare de bine. Pentru a știi însă ce să consumăm, e bine să cunoaștem câteva detalii despre ele. În acest mod vom evita posibilele alegeri greșite.
Specialiștii au aflat, spre exemplu, că alimentele ultraprocesate îmbătrânesc mai repede. Studiile au demonstrat că acestea accelerează îmbătrânirea biologică. Iar asta e valabil indiferent de calitatea dietei, ori de stilul de viață.
Practic odată ce alegi să consumi astfel de alimente, te expui în fața acestui risc. Cercetătorii din Italia au realizat un studiu recent în acest sens pentru a afla mai multe detalii. Deși rezultatele nu sunt clare, s-au aflat totuși câteva lucruri interesante, conform medicalxpress.com.
Și totuși care sunt alimente procesate ce îmbătrânesc oamenii mai devreme? Aici sunt incluse nu doar gustările ambalate, ci și băuturile bogate în zahăr. Același efect îl are și pâinea produsă în masă, cerealele cu îndulcitori, iaurtul de fructe, ori înlocuitorii de carne.
În urma studiului s-a constatat că cei consumă astfel de alimente se confruntă cu o accelerarea a procesului de îmbătrânire biologică. Asta înseamnă că practic oamenii erau mai bătrâni fiziologic decât cronologic.
„Datele noastre arată că un consum ridicat de alimente ultraprocesate nu numai că are un impact negativ asupra sănătății în general, dar ar putea, de asemenea, să accelereze îmbătrânirea în sine.
Acest lucru sugerează o legătură care merge dincolo de calitatea nutrițională slabă a acestor alimente”, a fost concluzia subliniată de Simona Esposito, autor al studiului.