Un medic endocrinolog a vorbit despre alimentul consumat de mulți români, care dă senzația de fericire. Acesta stimulează producția de serotonină, hormonul fericirii.
Printre alimentele pe care oamenii le consumă cel mai des, inclusiv în România, se numără pastele. Pot fi gătite în multe feluri și există diverse variante de sosuri cu care le poți combina.
În plus, rețetele cu paste sunt sățioase, ușor de făcut și conțin carbohidrați, care pot stimula producția de serotonină din organism. După ce consumăm paste, ne simțim mai bine, la fel cum se întâmplă și în cazul altor feluri de mâncare.
Serotonina este hormonul fericirii, care dă senzația de liniște și de bunăstare, dar și de moleșeală, care se simte și după consumul de paste, din moment ce conțin o cantitate mare de carbohidrați.
“Pastele fac parte din categoria alimentelor bogate în carbohidrați și carbohidrații simpli, de tipul zahărului sau cei complecși, cum ar fi cei din paste, orez, pâine, cresc cantitatea de serotonină la nivelul organismului după ce sunt consumate.
Serotonina este sugerată așa, în linii mari, neuromodulatorul fericirii sau al senzației de bunăstare, liniște, de calm, ne dă o senzație moleșeală. Pastele fiind bogate în carbohidrați, având 60-70% carbohidrați induc această senzație după ce sunt consumate.
Este simulată producția de serotonină la nivelul digestiv și în creier. Alimentele care sunt bogate în carbohidrați, nu doar pastele, și dulciurile, tortul, prăjiturile sunt considerate ‘confort food’ pentru că ne fac fericiți”, a explicat medicul endocrinolog Raluca Dinu, la Antena Stars, potrivit spynews.ro.
Deși alimentele precum pastele sau dulciurile oferă o senzație de fericire, nu trebuie consumate în cantități mari. Potrivit unui studiu efectuat de cercetătorii italieni, oamenii consumă feluri de mâncare care le aduc o stare de bine deoarece le asociază cu amintirile plăcute.
Se poate observa, de exemplu, cum se consumă preparate specifice de sărbători la masa de Crăciun. Pentru a avea acea senzație de fericire, nu e nevoie să mâncăm în cantități mari.
“Depinde, însă, este adevărat că acest mâncăruri ne aduc o senzație de fericire și de bine. Însă, la fel fac și sporturile și hobby-urile. Nu ar trebui să mâncăm în exces pentru a aduce o senzație de fericire.
Studiul a fost făcut pe italieni, iar ei asociază cu mesele în familie. Noi asociem, de sărbători, mâncatul de cozonac. Ne poate aminti și de momente frumoase, acționează pe anumite zone din creier care ne duc cu gândul amintiri”, a mai spus medicul.