Toamna este un anotimp care aduce cu sine multe schimbări, printre care alimentația. Potrivit specialiștilor, aceasta trebuie să fie bogată în vitamine, mai ales în vitamina C, responsabilă pentru întărirea sistemului imunitar. Ne ajută să facem față virozelor prezente în sezon.
Potrivit nutriționistului Mihaela Bilic, toamna trebuie să mâncăm multă brânză, însă nu orice tip. Brânza halloumi și brânza cipriotă sunt ideale. Se recomandă a se mânca încălzite, fiindcă atunci când sunt reci nu sunt la fel de sățioase.
Brânza încălzită, fie ea prăjită sau topită, are o mulțime de beneficii. În primul rând combate astenia de toamnă. Stările de oboseală și somnolență inexplicabile sunt efecte ale asteniei care pot dispărea și prin consumul de halloumi sau brânză cipriotă.
”Astenia de toamnă se combate cu brânză…topită sau prăjită Ploaia și întunericul pot fi neutralizate cu ceva bun de mâncare. Iar brânza este ingredientul campion ca efect antidepresiv. Și nu brânza oricum, ci încălzită! Vă fac cunoștință astăzi cu 2 tipuri de brânză… altfel.
Un sortiment de brânză neatrăgătoare ca aspect, însă surprinzătoare ca gust și consistență este halloumi sau brânza cipriotă. Uscată și sărată, imposibil de consumat ca atare, halloumi se transformă spectaculos atunci când este pusă pe grătar sau în cratiță la prăjit: se rumenește frumos, se înmoaie și devine catifelată, fină, un pic elastică și savuroasă la gust. Dacă n-ați mâncat niciodată halloumi, trebuie să încercați, e unică!”, a spus medicul nutriționist Mihaela Bilic pe Facebook.
Chiar dacă ciprioții sunt de părere că halloumi le aparține, brânza este întâlnită în toate țările din jurul Mediteranei, din Liban până în Turcia. În varianta originală e făcută dintr-un amestec de lapte de capră și oaie, având un punct de topire foarte înalt, de aceea se pretează perfect la încâlzire și gătire.
”Toate tipurile și resturile de brânză pe care le aveți prin frigider se pun la topit cu un pic de vin alb. Amestecul se face într-o cratiță groasă de fontă pe care o așezăm apoi în mijlocul mesei cu o sursă de căldură sub ea, cât să o țină caldă.
Exista vase speciale de fondue in magazinele de electrocasnice, asa cum exista amestecuri de brânza pentru fondue in toate supermarketurile”, mai precizează Mihaela Bilic pe pagina sa de Facebook.
Totodată, pentru astenia de toamnă nu uitați să consumați multe fructe și legume, mai ales pe cele bogate în vitamina C. Sunt foarte bune smoothie-urile și supele cremă. În același timp, încercați să petreceți mai mult timp în natură, pentru oxigenarea creierului.