De cele mai multe ori, pentru a se păstra în formă și a avea o carieră cât mai îndelungată și de sănătoasă, sportivii renunță la unele produse consumate frecvent de oamenii simpli. Care este alimentul aflat zilnic în meniul românilor pe care un experimentat fotbalist care evoluează în țara noastră l-a eliminat din mesele sale.
La ora actuală, în primele două ligi din România evoluează mai mulți jucători trecuți bine de 34-35 de ani. „Veterani” sunt atât în SuperLiga, cât și în divizia secundă. Un nume care a cochetat cu ambele întreceri, iar acum joacă la „matineu” este Adnan Aganovic.
Ajuns deja la 38 de ani, croatul este într-o formă fizică de invidiat. Mijlocașul este în frunte la testele fizice ale celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe. Viteza, rezistența și agilitatea de care dă dovadă acesta sunt de nivelul jucătorilor mult mai tineri pe care echipa din liga secundă îi are în lot.
Într-un interviu acordat recent presei din țara noastră, Aganovic a dezvăluit publicului care sunt obiceiurile sale zilnice, câtă mișcare face și, mai ales, ce restricții alimentare și-a impus.
Foarte mulți sportivi de top au eliminat lactatele (inclusiv laptele) din alimentație, fie parțial, fie complet. Motivele sunt mai multe, precum reducerea inflamației, digestie mai bună, recuperare accelerată, alergii reduse sau longevitate în carieră. În ceea ce-l privește, jucătorul de la Sepsi dezvăluie că și el a făcut același lucru.
Fotbalistul ajuns la 38 de ani a declarat recent, pentru gsp.ro, că a eliminat laptele și practic toate lactatele din alimentație de ani buni. A luat această decizie extremă după ce a discutat cu un nutriționist care i-a recomandat asta.
Peste 9 luni, fotbalistul croat va împlini vârsta de 39 de ani. Încă nu vorbește de retragere. Motivul e unul simplu: se simte excelent din punct de vedere fizic. În ceea ce privește renunțarea la consumul de lapte, acesta afirmă că, după acel moment, a început să se simtă din ce în ce mai bine.
Adnan Aganovic spune că nu a avut niciodată accidentări majore și consideră că eliminarea laptelui și a produselor lactate a contribuit la longevitatea și forma fizică excelentă pe care o are.
„(n.r. Tu ai eliminat vreun aliment pe care nu îl mai consumi în ultima perioadă și pe care îl consumai la începutul carierei?) Da, laptele. Cât mai puțin lapte, spre deloc! Am vorbit cu un nutriționist și el mi-a recomandat asta, iar de atunci e mult mai bine. Am mult mai puține inflamații în corp.
(n.r. Doar lapte sau și iaurturi?) Tot ce înseamnă partea de lactate. Și mă ajută foarte mult. (n.r. Nici n-ai avut accidentări în carieră) N-am avut deloc! Dumnezeu m-a ajutat, m-a ținut bine și sunt mulțumit”, dezvăluie Aganovic.
Croatul din Liga a 2-a din România se înscrie pe o listă extrem de selectă cu sportivi care au eliminat laptele și produsele lactate din alimentație. Fără îndoială, în capul listei îl avem pe cel mai titrat tenismen din istorie. Novak Djokovic (38 de ani) a eliminat complet lactatele, împreună cu glutenul și zahărul. Fostul lider ATP a adoptat o dietă vegetariană care l-a ajutat enorm în longevitate și energie. Drept dovadă stau rezultatele sale incredibile la o vârstă la care mulți sunt deja retrași din activitate.
La produsele lactate au mai renunțat: Lewis Hamilton (Formula 1), LeBron James (baschet), Rebecca Soni (înotătoare, 6 medalii olimpice), Corey Seager, Kiké Hernández, Max Muncy, Kenley Jansen (jucători de baseball), Kendrick Farris (ridicător de greutăți olimpic) sau Kara Lang (fotbalistă profesionistă).