Sport

Alin Alexuc-Ciurariu, prima reacție după ce a ratat prezența în meciul pentru medalia de bronz. ”Din înfrângeri se nasc marii campioni”

Prezent la a treia ediție a JO, luptătorul Alin Alexuc-Ciurariu a fost aproape de o medalie, dar a pierdut în recalificările pentru finala mică la lupte greco-romane.
02.08.2021 | 10:35
Prezent la a treia ediție a JO, luptătorul Alin Alexuc-Ciurariu a fost aproape de o medalie, dar a pierdut în recalificările pentru finala mică la lupte greco-romane.
ADVERTISEMENT

Luptătorul Alin Alexuc-Ciurariu a avut ghinion teribil la actuala ediție a Jocurilor Olimpice. În optimile probei de lupte greco-romane categoria 130 kilograme, românul l-a înfruntat pe triplul campion olimpic cubanezul Mijain Lopez.

Chiar și așa, Alin Alexuc a rămas în cărți pentru medalia de bronz luptând în recalificări cu iranianul Amin Mirzazadeh, în fața căruia a cedat cu 1-5, la puncte.

ADVERTISEMENT

Alin Lexuc-Ciurariu: ”Sportul ăsta e al dracului de greu, dar nu stau să mă plâng”

Luptătorul român era cota cu șanse la o clasare pe podiumului olimpic la lupte greco-romane. Experiența acumulată prin participarea la precedentele două ediții a Jocurilor Olimpice, dar și titlul european de anul trecut, îi confereau dreptul de a visa măcar.

N-a fost să fie. Campionul în exercițiu, cubanezul Mijain Lopez și-a demonstra valoarea, iar în recalificări, iranianul Amin Mirzazadeh a controlat tactic disputa cu Alexuc. Românul, însă, a declarat că va munci și mai mult pentru o nouă șansă la ediția de la Paris, din 2024.

ADVERTISEMENT

”Din înfrângeri se nasc cei mai mari campioni. După cele 2 meciuri învăț că sportul ăsta e al dracului de greu, trebuie foarte multă muncă, foarte multe sacrificii ca să ajungi pe podiumul olimpic. 

Pentru mine a fost o experiență destul de frumoasă, fiind a treia ediție pentru mine. Această ediție îmi dă de înțeles că pentru Paris ar trebui să dorm în sală, să muncesc mult mai mult, pentru ca ei să se teamă de mine. 

ADVERTISEMENT

Este foarte greu să treci peste aceste înfrângeri, dar nu stau să mă plâng. Trebuie să fiu conștient că trebuie să muncesc foarte mult.

E prima ediție pentru mine la 130 kg, credeam că o să fie mai ușor să ajung în primii 5, dar până la urmă când pierzi nu mai ai ce să zici”, a declarat sportivul.

ADVERTISEMENT

Alin Alexuc-Ciurariu a fost campion european al probei în 2020

Alin Alexuc-Ciurariu este triplu medaliat la Campionatele Europene de lupte greco-romane. Cea mai importantă perfroamnță a obținut-o în 2020, chiar înainte ca pandemia de coronavirus să dea peste cap întreg calendarul competiţional.

În luna februarie a anului trecut românul a participat la europeanul de lupte de la Roma și a fost singurul sportiv din delegația României care s-a întors cu medalia de aur.

Alexuc i-a învins pe Zurabi Gedekhauri (Rusia), Sabah Shariati (Azerbaidjan), Mykola Kuchmii (Ucraina) şi Levan Arabuli (Georgia), triumfând la categoria 130 kilograme.

Până la titlul continental de la Roma, Alin Alexuc-Ciurariu mai câştigase medaliile de bronz la ediţiile din 2018 şi 2019.

ADVERTISEMENT