Copilul de suflet al lui Petrică Mîțu Stoian, Alin Gabriel Matei, a făcut dezvăluiri exclusive pentru FANATIK cu privire la rezultatele legate de Bacalaureat, examen care, recunoaște el, i-a provocat emoții. Din fericire însă, tânăra speranță a muzicii populare a reușit să treacă cu bine peste examene, să obțină o notă onorabilă, iar acum își poate continua planurile legate de muzică și de viitorul lui în domeniu.
Copilul de suflet al lui Petrică Mîțu Stoian, Alin Gabriel Matei a vorbit, în exclusivitate pentru FANATIK, despre planurile de viitor pe care și le-a făcut după ce a reușit să susțină Bacalaureatul și să îl treacă cu o notă destul de bună.
”A fost destul de simplu la Bacalaureat. Normal că l-am luat. Nu am spus nimănui nota pe care am luat-o, nu o voi spune niciodată. Media este sub 9”, ne-a dezvălui Alin Gabriel Matei. E adevărat, ne-a explicat copilul de suflet al regretatului Petrică Mîțu Stoian, nu a avut prea mult timp la dispoziție să se pregătească așa cum ar fi vrut pentru examenele de la Bacalaureat.
”Dar totuși sper să fie (Petrică Mîțu Stoian, n. red.) mândru de mine. Am avut și cântări, am fost la spectacole, nu pot să spun că m-am pregătit enorm de mult. Dar e o notă bunicică, nu mă pot plânge”, ne-a mai dezvăluit tânărul care a împlinit, acum câteva zile, 19 ani.
De altfel, în ziua în care a împlinit 19 ani, Alin, copilul de suflet al marelui cântăreț dispărut, a postat și un masaj primit în anii anteriori de la Petrică Mîțu Stoian. Era prima oară când, de ziua lui, nu vorbea cu cel care i-a fost mentor…
Alin Gabriel Matei este decis să își continue drumul în lumea muzicii și să urmeze cursurile Facultății de Muzică pentru a învăța și mai multe decât cele acumulate până acum, la liceu și din sfaturile primite de la regretatul Petrică Mîțu Stoian.
”Urmează Facultatea de Muzică. Acolo se intră pe bază de dosar și de aptitudini. Nu am deloc emoții. Sunt sigur că voi fi admis la canto, acolo unde îmi doresc”, ne-a mai dezvăluit Alin. Dar, până să își depună dosarul de admitere la facultate, tânărul de 19 ani își petrece mai tot timpul în studio.
Și, în exclusivitate pentru FANATIK, Alin a dezvăluit că pregătește o mare surpriză în lumea muzicii populare alături de unul dintre cei mai cunoscuți artiști din folclorul românesc; Nicolae Botgros, cel care, înainte de moartea lui Petrică Mîțu Stoian, lucra cu regretatul artist la un album de proporții.
”Chiar acum am ieșit din studioul de înregistrări. Mă pregătesc ca, în această toamnă, să lansez albumul meu. Voi cânta alături de lăutarii și de maestrul Nicolae Botgros.
Toate sunt melodiile din repertoriul meu, sunt compuse de mine. Trebuie să recunosc, se întâmplă lucruri frumoase pentru mine”, ne-a mai dezvăluit copilul de suflet al lui Petrică Mîțu Stoian, Alin Gabriel Matei.
Înzestrat cu talent, Alin Gabriel Matei a reușit, la doar 19 ani, să devină unul dintre cei mai cunosucți cântăreți din zona lui, din Argeș. Dar, așa cum recunoștea chiar tânărul, în exclusivitate pentru FANATIK, succesul pe care îl are i se datorează în mare măsură lui Petrică Mîțu Stoian, cel care l-a învățat micile trucuri necesare pentru o apariție impecabilă pe scena muzicală.
”El (Petrică Mîțu Stoian, n. red.) a fost singura persoană care m-a ajutat. M-a ajutat enorm. M-a învățat cum se cântă, cum se iese în scenă, tehnică vocală, respirație, cum să vorbesc, ce și când să vorbești. Tot ce am învățat și am reușit să acumulez ca informație am de la el”, spunea Alin Gabriel Matei.
De altfel, tânărul a avut o legătură foarte strânsă cu mentorul său, ultima lor conversație fiind cu o zi înainte de momentul în care Petrică Mîțu Stoian înceta surprinzător din viață și îndolia lumea muzicii populare românești.
”Ultima amintire a fost în momentul în care am filmat alături de el pentru Sărbătorile de Iarnă. Adică chiar în joia de dinaintea decesului lui. Vineri, pe la prânz, chiar am vorbit cu dumnealui la telefon. Ajunsese la clinică, se simțea bine și era nerăbdător să facă procedurile.
Apoi, mi-a dat și un mesaj, seara, vineri, cu o zi înainte de nefericitul eveniment. Mi-a zis: `Să fii tare, peste ei! Te pupă, Nenea!`. Atât. A fost ultimul mesaj de la el. Cred că am fost printre ultimele persoane cu care a vorbit, la care s-a gândit”, ne-a spus, în exclusivitate, Alin Gabriel Matei, copilul de suflet al lui Petrică Mîțu Stoian recunoscând însă că nu a mai ținut legătura cu rudele regretatului artist.