Life

Alin Gălățescu o critică pe Nicole Cherry pentru rolul din „Romina, VTM”: „Personajul este submediocru”

Celebrul creator de modă, Alin Gălățescu le dă peste nas vedetelor care, spune el, ”sunt personaje care merg în șlapi și coboară din mașini scumpe, dar nu au bani de benzină”.
23.01.2023 | 16:45
Alin Galatescu o critica pe Nicole Cherry pentru rolul din Romina VTM Personajul este submediocru
Alin Gălățescu îi atacă pe influenceri, printre care și Nicole Cherry. Sursa foto: instagram/ Montaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Alin Gălățescu, unul dintre cei mai renumiți fashion-designeri din România, are o carieră de 30 de ani în modă. În 1993 se lansa în domeniul care avea să-l urce pe cele mai înalte podiumuri din lume. Cu o vastă experiență și cu mii de colecții la activ, bărbatul face declarații tranșante la adresa influencerilor care dau moda pe rețelele de socializare, printre care se numără Nicole Cherry, dar și cei care se dau oameni cu mașini scumpe, dar nu au banii pe care îi pretind.

Alin Gălățescu vs. așa zișii trend setteri care degradează moda

În premieră pentru FANATIK celebrul designer Alin Gălățescu ne dezvăluie care au fost principalele motive care au dus la deteriorarea calității în ceea ce privește moda și materialele din care sunt produse piesele vestimentare. Resursele financiare, dar mai ales cultura estetică românească, care, din păcate, s-a degradat pe zi ce trece, în cei 30 de când este el pe piață, sunt primele pe care le anumeră.

ADVERTISEMENT

În toți acești ani pot spune că în primul rând finanțele sunt unul dintre factorii care au dus la deterioararea calității în modă. Din păcate, nu poți face miracole din nimic. Designerii români sunt nevoiți de zeci de ani să facă acest lucru. A mai venit și pandemia ca să fie distracția majoră.

După aceea, vorbim de zona de cultură, care nu este numai dinspre designer, ci și dinspre receptor. Degeaba introduci concepte sau direcții sau elemente care ilustrează un nivel cultural ridicat, sau un nivel de cunoaștere al domeniului, când receptorul este cumva pasiv sau nereactiv la aceste nuanțe. În general, cultura estetică românească care a decăzut, din nefericire, după ce… într-adevăr, în perioada interbelică eram Micul Paris… nu neapărat că eram Parisul mai mic, ci eram celălalt Paris”, a declarat Alin Gălățescu pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

”Anumite persoane care au căpătat voce, fără să aibă vreo justificare calitativă, umană, educațională”

La cele enumerate mai sus, Alin Gălățescu mai adaugă și influența pe care o au așa zișii trendsetteri de pe mediile de socializare, dar și în noile distribuții de film. Creatorul susține că oamenii sunt supuși mai multor valuri care se ciocnesc, asta pentru că, unii au ajuns să fie urmați fără vreo cunoștință calitativă sau educațională în domeniul vestimentar.

Sunt niște valuri care se ciocnesc. Eu pot spune că simt că suntem la limita unui golf. Oamenii cei mai mulți sunt în zona golfului, acolo unde apa-i liniștită. Unde fiecare își caută calea, dar sunt supuși unor curente care se ciocnesc și care s-au accelerat foarte mult odată cu coborârea nivelului pe Instagram. Pentru că, față de Facebook, în Instagram nu există frază. Automat accesibilitatea a crescut foarte mult, fiind doar vorba de imagine.

ADVERTISEMENT

Și, a doua etapă, în momentul în care a devenit tot mai influent TikTok-ul, lucrurile au devenit și mai critice. După părerea mea, zona de Instagram nu ar trebui considerată nici măcar o sursă de inspirație. Eu le consider pur și simplu niște enclave, în care anumite persoane care au căpătat voce, fără să aibă vreo justificare calitativă, umană, educațională. Ei au influențat la un moment dat, vreo doi-trei ani zona de fashion, după care, calitatea lor intrinsecă, scăzută în cea mai mare măsură”, a completat fashion designerul.

Despre Nicole Cherry și partitura ei în „Romina, VTM”: ”Îmi place ca și cântăreață, dar personajul este submediocru”

După Instagram și TikTok, filmele românești sunt și ele o nouă modalitate de a da ”moda” printre cei din noua generație. Chiar Alin Gălățescu afirmă că manelele și muzica populară sunt de calitate îndoielnică. Mai mult, acesta inițiază un mic atac la adresa lui Nicole Cherry, actriță în distribuția „Romina, VTM”.

ADVERTISEMENT

Cum vedem filme cu Nicole Cherry și se ascultă manele și muzică populară, nu ca o legătură cu esența românismului, ci ca o legătură cu lăutăria de proastă calitate. Nu prea putem cere foarte mult de la acest public. Îmi place de Nicole ca și cântăreață, dar personajul și ce se vehiculează este submediocru.

Oamenii devin reactivi la niște clișee care se vehiculează pe piață. De la branduri până la puneri împreună de produse, la fel de fel de chestiuni care sunt aruncate pe piață de aceste persoanaje care nu au pregătirea necesară de a o face, dar și-au găsit publicul reactiv”, a mai povestit creatorul de modă.

”Merg în șlapi și coboară din mașini scumpe, dar nu au bani de benzină”

De asemenea, Alin Gălățescu nu se ferește și continuă seria ”înțepăturilor” la adresa influencerilor, care nu au bani pe măsura celor pe care le prezintă în media, dar, de dragul ”valorii” merg cu mașini scumpe, însă, în realitate ei nu au bani nici de carburanți. Nu omite nici purtarea brandurilor, care, aparent sunt de fapt fake-uri, care nu au nicio treabă cu calitatea și valoarea pe care o reprezintă.

Și purtarea bandurilor este o dovadă de slăbiciune. De fapt este un joc de clișee. Brandul în sine este luat ca un garant al calității, ceea ce nu are nicio legătură. Se știe foarte clar, și asta nu mai este o dilemă sau o interogație, ci este o certitudine, că nu garantează calitativ nimic un brand. Validează apartenența la un anumit trib estetic care îți dă impresia că ajungi la esența lui prin aceste elemente. Dar, nu ai nicio legătură cu calitățile și valorile pe care brandul respectiv le mișcă, în realitate, în mediul estetic.

Se vehiculează foarte mult acest fake din cauza capacităților financiare. Sunt și personaje care vând pe o căruță de bani, prostește, și care merg în șlapi și coboară din mașini scumpe, dar nu au bani de benzină. Le scot în weekend ca să agațe o fată sau…”, a mai spus Alin Gălățescu.

Cum o pregătește Alin Gălățescu pe fiica lui pentru viață

Fiind tatăl unei fetițe de șapte ani, era firesc să-l întrebăm pe Alin Gălățescu și despre viitorul care o așteaptă pe micuța lui. Cu inima strânsă, designerul este de părere că ceea ce o așteaptă pe este poate fi și mai rău de atât, și, ușor ușor încească să o pregătescă, însă, din păcate, terenul este atât de șubred, că nu știe ce se va întâmpla în următorii ani.

În ceea ce o privește pe fiica mea, contextul poate fi mult mai dur de atât, din nefericire. Îmi este teamă pentru asta, dar asta nu înseamnă că nu are dreptul să încerce să-și găsească propria voce, propriul lor. Nu este simplu, îi va fi foarte greu. Nu știu cum putem să o pregătim pentru ce urmează. Și noi de abia ne adaptăm acestor schimbări care sunt din ce în ce mai accelerate. Este ca și cum ai încerca să te schimbi într-o mașină cu 200 de kilometri la oră. Ceea ce nu este simplu deloc”, a adăugat vedeta.

Alin Gălățescu: ”Va avea meciuri grele”

La capitolul școală și pregătire profesională, creatorul de modă punctează: ”Nu știu dacă îmi doresc să plece în afară. Este complicat. O să vedem ce va fi mai bine pentru ea. Deocamdată nu îmi dau seama. Este prea mică acum, abia are șapte ani, din fericire. Dar, va avea meciuri grele.

Eu am găsit un mediu interesant, momentan, la Școala Centrală, care este o școală de stat. Pentru alții, un mediu propice copilului lor au găsit la privat. Nu este o chestiune numai de finanțe, este vorba de alte aspecte. Pentru noi e ok aici, plus că acela va fi sistemul în care va fi interogată în viitor. Și atunci, dacă ea nu se antrenează, ce facem?”.

ADVERTISEMENT
Tags: