Life

Scandal la locuința lui Alin Oprea de la Talisman! Intervenția în forță a Poliției. Artistul, scene de agresiune cu fratele și mama fostei soții

09.09.2020 | 08:01
Scandal la locuinta lui Alin Oprea de la Talisman Interventia in forta a Politiei Artistul scene de agresiune cu fratele si mama fostei sotii
Alin Oprea de la Talisman, acuzații dure asupra soției sale ce implică și familia Larisei Uță. Sursa foto: captură video Youtube
ADVERTISEMENT

Alin Oprea de la Talisman lansează acuzații grave împotriva fostei sale soții, Larisa Oprea, după ce a fost nevoit să apeleze de trei ori la poliție pentru a intra în locuința din zona Cișmigiu, vilă achiziționată din banii strânși de pe urma concertelor.

Cântărețul apare în filmări în timp ce vrea să intre în propria locuință și nu este lăsat de fostul cumnat și fosta soacră, rudele Larisei Uță. La fața locului a intervenit Poliția, în urma unui apel făcut de către artist către 112.

ADVERTISEMENT

Alin Oprea acuză că rudele fostei soții au schimbat yala de la ușă pentru a nu-l lăsa în locuința cumpărată cu suma de 200.000 de euro din banii săi, iar întâmplarea a avut loc de trei ori.

Alin Oprea, scandal la ușa apartamentului. Acuzații grave la adresa Larisei Uță

Îndrăgitul artist a declarat că fosta sa soție și-a bătut joc de munca sa și renumele trupei Talisman, punându-i toate medaliile primite de-a lungul anilor într-un sac de gunoi. Alin Oprea are numeroase obiecte de valoare în casă, însă Larisa Uță refuză să i le dea.

ADVERTISEMENT

„M-a dezamăgit faptul că toate medaliile formației Talisman le-a pus într-un sac de gunoi și i-a spus avocatului să-mi iau jegurile alea de acolo că nu mai folosesc la nimic.”, a declarat artistul pentru click.ro.

Totodată, Alin Oprea a precizat că are în vila din Cișmigiu instrumente muzicale extrem de valoroase. Din declarațiile cântărețului, vaoarea bunurilor se ridică la suma de 100.000 de euro, motiv pentru care solistul de la Talisman a depus o plângere penală la poliție.

ADVERTISEMENT

„ Am acolo instrumente muzicale în valoare de 100.000 de euro. Au vrut inițial să le vândă prin frații ei interlopi, dar am reușit să-i descurajăm făcând plângere penală pentru furt.  Nu am recuperat tot. Încă mă mai chinui să găsesc niște bunuri care au fost scoase din casă. Practic furate”, a completat Alin Oprea, potrivit sursei menționate anterior.

Solistul trupei Talisman și Larisa Uță, acuzații reciproce de infidelitate

Solistul de la Talisman a dezvăluit în urmă cu ceva timp că a vrut să divorțeze și în urmă cu 10 ani, perioadă în care Larisa Uță l-a înșelat cu un bărbat din Germania. Alin Oprea a declarat că a iertat-o pe fosta sa soție datorită fiului lor, Adrian (21 de ani) care a izbucnit în lacrimi.

ADVERTISEMENT

„Doar fiul nostru a determinat-o să renunțe, izbucnind în hohote de plâns. La acel moment am și primit o citație de divorț, însă printr-o diversiune subtilă în care a implicat și un post de televiziune, a făcut în așa fel încât totul să pară doar o farsă”, a mărturisit cântărețul.

Mai mult decât atât, Alin Oprea spune că fosta soție l-a înșelat de două ori, de fiecare dată iertând-o de dragul copiilor. La rândul ei, Larisa Uță susține că artistul i-a fost infidel, neștiind nimic nici de relația pe care acesta o are cu o frumoasă brunetă, în prezent.

ADVERTISEMENT