Dinamo București – Sepsi Sfântu Gheorghe, partidă din faza grupelor Cupei României, programată marți, 8 noiembrie 2022, de la ora 21:00, va fi primul meci oficial pe “Arcul de Triumf” între două cluburi de fotbal masculin.
Stadionul ”Arcul de Triumf” a fost modernizat de Compania Naţională de Investiţii în cadrul proiectului Euro 2000. Costurile fiind de 37 de milioane de euro. Ceea ce, la o capacitate de 8.207 locuri, înseamnă o medie de 4.508 euro per loc.
În noua sa versiune, stadionul a fost inaugurat pe 3 iulie 2021, cu meciul de rugby dintre România și Argentina (17-24). A găzduit și meciuri de fotbal. Acțiuni ale FRF. Amicalul România U21 – Finlanda U21 (scor 2-1, 25 martie 2022). Și jocul dintre echipele feminine ale României și Elveției (scor 1-1, 8 aprilie 2022). Dar și finala Cupei României la feminin.
Au existat și solicitări din partea unor echipe de club. Mai exact FCSB și Dinamo. Însă acestea nu au avut până acum rezultat. Iar în start de octombrie, când arena a intrat în administrarea FR Rugby, s-a pus întrebarea dacă fotbalul urmează să fie interzis acolo.
Ei bine, imediat după Adunarea Generală Extraordinară a Federaţiei Române de Rugby, care a votat în unanimitate preluarea stadionului Arcul de Triumf în folosinţă gratuită pentru 49 de ani, președintele forului, Alin Petrache, a dezmințit zvonurile.
Însă, pe bună dreptate, a avut și o solicitare, pe care a exprimat-o sub formă de ”speranță”. Vizavi de comportamentul fanilor. ”Cu siguranţă, stadionul va fi folosit şi la fotbal. Ştiţi foarte bine că întotdeauna am fost cu porţile deschise.
Putem chiar aminti că acum două zile Federaţia Română de Oină şi-a desfăşurat aici o minunată competiţie. De fiecare dată am fost deschişi, dar în funcţie de programul competiţional pe care echipele de rugby îl vor desfăşura.
Sper ca suporterii de la fotbal când vor călca pe o astfel de arenă se vor comporta altfel”, a spus Petrache, la acel moment.
Și, iată, bunăvoință din partea FR Rugby există. Vlad Iacob, administratorul special al lui Dinamo, a anunțat că partida dintre ”câinii roșii” și Sepsi, contând pentru grupele Cupei României, se va juca pe noua arenă.
”Suntem bucuroși să anunțăm că vom juca în premieră pe Arcul de Triumf. Le mulțumim pe această cale domnului ministru Carol-Eduard Novak și administratorilor Complexului Sportiv Național Arcul de Triumf că au acceptat cererea clubului nostru”, a declarat Vlad Iacob.