Sport

Alin Stoica a crescut alături de Edi Iordănescu în Ghencea: “Fiecare am avut traiectoria noastră! Îmi doresc să reuşească, dar are jucători de retrogradare!”. Exclusiv

Alin Stoica şi Edi Iordănescu au crescut împreună în Ghencea. Cei doi au avut traiectorii diferite, Stoica fiind la un moment dat un jucător de Champions League şi Iordănescu jr. devenind unul dintre antrenorii cu nume.
27.01.2022 | 17:26
Alin Stoica a crescut alaturi de Edi Iordanescu in Ghencea Fiecare am avut traiectoria noastra Imi doresc sa reuseasca dar are jucatori de retrogradare Exclusiv
Alin Stoica şi Edi Iordănescu. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Doi dintre cei mai importanţi jucători din generaţia 1986 a Stelei au fost Tudorel Stoica (căpitanul echipei) şi Anghel Iordănescu (cel mai experimentat jucător). Steaua a ajuns în postura de câştigătoare a Cupei Campionilor mai ales datorită lor.

Alin Stoica a crescut alături de Edi Iordănescu în Ghencea

Copiii le-au călcat pe urme. Edi Iordănescu şi Alin Stoica au crescut împreună pe terenul din Ghencea, acolo unde părinţii au scris istorie. Iar fiecare dintre ei şi-au pus amprenta într-un fel sau altul pe fotbalul românesc.

ADVERTISEMENT
Edi Iordănescu şi Alin Stoica (stânga), alături de Anghel Iordănescu
Edi Iordănescu şi Alin Stoica (stânga), alături de Anghel Iordănescu

Alin Stoica, început exploziv de carieră! Şi-a irosit adevăratul potenţial?

Alin Stoica a fost considerat unul dintre cele mai mari talente ale României în anii 90. Anderlecht a plătit 1,2 milioane de euro celor de la Steaua pentru transferul său în 1996. A devenit unul dintre cei mai buni jucători ai echipei, alături de care a câştigat două titluri de campion.

După 6 ani la Anderlecht a semnat cu rivala Club Brugge, alături de care a câştigat campionatul în sezonul de debut. După experienţa de la Brugge, Alin Stoica nu a reuşit să rămână la cel mai înalt nivel şi în ciuda succesului pe care l-a avut în Belgia cu cele două rivale, este considerat de mulţi drept un jucător care putea face mult mai mult.

ADVERTISEMENT

A mai fost legitimat în carieră la Siena, FC Naţional, Poli Timişoara, Gent, Mouscron, FC Braşov, Vojvodina, Standaard Wetteren şi Concordia Chiajna, însă nu a reuşit niciodată să revină la nivelul care l-a consacrat la începutul carierei. Mijlocaşul ofensiv a bifat şi 13 selecţii în naţionala României între 1998 şi 2003.

Alin Stoica şi Edi Iordănescu, promovaţi în acelaşi an în echipa mare a Stelei! Edi nu a impresionat ca jucător

Edi Iordănescu a fost promovat în lotul primei echipe a Stelei în sezon 1995-1996, în acelaşi an cu Alin Stoica. Iordănescu jr. nu a strălucit ca fotbalist. A plecat de la Steaua la Sportul Studenţesc, iar apoi a mai fost legitimat la Panionios, Unirea Focşani, Rapid, Rocar, Alki Larnaca, Petrolul Ploieşti şi FC Vaslui.

ADVERTISEMENT

Însă, Edi Iordănescu a început să îşi pună cu adevărat amprenta pe fotbalul românesc ca antrenor. A fost pentru prima dată antrenor principal în 2013, la Fortuna Brazi, iar apoi la FCM Târgu Mureş.

În schimb, Iordănescu jr. începe să strălucească tot mai mult ca antrenor!

Au urmat experienţele de la Pandurii Târgu Jiu, ŢSKA Sofia, Astra Giurgiu, CFR Cluj şi Gaz Metan. La al doilea descălecat la CFR Cluj, în sezonul 2020-2021, a reuşit să obţină şi primul său titlu de campion al României.

ADVERTISEMENT

În vară a preluat FCSB, însă după un conflict cu patronul Gigi Becali, a părăsit echipa după doar trei luni, în care a reuşit să revitalizeze formaţia. Din ianuarie 2022 a preluat echipa naţională şi are ca obiectiv calificarea la Euro 2024.

Ce spune prietenul din copilărie de numirea lui Edi ca selecţioner: “Singurul dezvantaj: nu are experienţă internaţională ca antrenor sau jucător”

Prietenul din copilărie a lui Edi Iordănescu, Alin Stoica, a vorbit pentru FANATIK despre traiectoriile lor în fotbalul românesc, spunând că singurul dezavantaj al lui Edi este lipsa experienţei la cel mai înalt nivel internaţional, atât ca jucător, cât şi ca antrenor:

“Eu zic că Edi Iordănescu trebuie lăsat să lucreze. Singurul lucru care îl dezavantajează este că la nivel de fotbal internaţional nu a jucat şi nu a pregătit echipe. Mă raportez la Champions League pentru că acolo sunt cei mai buni jucători şi când eşti la naţională joci împotriva celor mai buni jucători.

Astfel, el nu are această experienţă nici ca jucător, iar ca antrenor parcă a antrenat la CFR Cluj vreo două meciuri în Champions League, nu? Cu Malmo parcă. Nu vorbesc de nivel intern pentru că România e moartă de mult timp la nivel intern. 

“România, cu tot respectul, nu există la acest nivel. Eu îi doresc să reuşească, să aibă rezultate, dar să vedem”

Vorbesc de echipa naţională, de cel mai înalt nivel. Joci împotriva celor mai buni jucători din cealaltă ţară. Aici sunt cei mai buni şi trebuie să ştii să te lupţi cu cei mai buni. România, cu tot respectul, nu există la acest nivel. Eu îi doresc să reuşească, să aibă rezultate, dar să vedem. Timpul le va rezolva. 

Fiecare am avut traiectoria noastră. Eu am fost jucător, el a mers pe partea asta de antrenorat. Dar, în România nu poţi să judeci un antrenor pentru că, repet, nu există în fotbal. De acum încolo îl vom vedea pe antrenorul Edi”, a spus Alin Stoica.

“De aia îi va fi greu lui Edi Iordănescu. Nu joacă nimeni în Champions League. Joacă prin ligile inferioare, se bat la retrogradare”

În ceea ce priveşte cariera de fotbalist, Alin Stoica spune că nu are cum să se identifice cu România din moment ce a plecat în Belgia la vârsta de 16 ani, spunând că nu este deloc surprins de nivelul la care a ajuns fotbalul românesc:

“Nu mă identific cu fotbalul românesc. Am ajuns la 16 ani în Belgia, unde am făcut performanţă. Nici nu urmăresc pentru că nu am ce. Cumva este normal că a ajuns aşa jos. La ce greşeli s-au făcut, era normal să ajungă unde a ajuns. 

De aia îi va fi greu lui Edi Iordănescu. Nu joacă nimeni în Champions League. Joacă prin ligile inferioare, se bat la retrogradare. Te obişnuieşti să pierzi şi… Înainte veneau jucători de Champions League, obişnuiţi cu victoriile. Acum vin unii obişnuiţi să piardă. Ei se mulţumesc că fac bani. Ce să mai conteze rezultatele. 

“Îi doresc baftă nu să câştige, ci să se califice. Asta e cel mai important”

Când eram mici, nu cred că se gândea că va ajunge antrenor într-o bună zi. Înseamnă că l-a pasionat, a muncit mult. Îţi dai seama, că atunci nu puteam să ne dăm seama ce traiectorii vor avea carierele noastre. Îi doresc baftă. 

Din punctul de vedere al vârstei este bine, vine cu idei noi. Dar timpul şi rezultatele vor demonstra asta. Îi doresc baftă nu să câştige, ci să se califice. Asta e cel mai important. Ar fi cea mai mare victorie”, a spus Alin Stoica pentru FANATIK.

Edi Iordănescu poate duce echipa naţională la un nou turneu final după o pauză de 8 ani. Ultima dată, România s-a calificat la Euro 2016, iar atunci pe bancă a fost nimeni altul decât Anghel Iordănescu.

  • 42 de ani are Alin Stoica
  • 4 goluri a marcat Stoica în sezonul 2000-2001 din Champions League, singurul român care a reuşit această performanţă
ADVERTISEMENT