Alin Toșca explică înfrângerile cu Vidi din Europa League: ”Nu am reuşit să marcăm”

Traian Terzian   
in Europa League
09/11/2018, 00:25
Alin Toșca explică înfrângerile cu Vidi din Europa League: ”Nu am reuşit să marcăm”
Fundașul echipei PAOK Salonic, Alin Toșca, a explicat înfrângerile cu formația Vidi din grupele Europa League

Fundașul echipei PAOK Salonic, Alin Toșca, a explicat înfrângerile cu formația Vidi din grupele Europa League prin faptul că vicecampioana Greciei nu a reușit să marcheze. Internaționalul român speră într-o victorie pe terenul englezilor de la Chelsea Londra, în etapa a cincea a fazei grupelor.

”La fel ca în primul meci, a fost o confruntare foarte dificilă, pentru că ei se apără foarte bine. Pur şi simplu ne-au aşteptat, au stat în defensivă şi au jucat pe contraatac. Am făcut o greşeală şi ei au marcat”, a declarat fundașul român după meciul Vidi – PAOK Salonic 1-0.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI din sport!

Alin Toșca explică înfrângerile cu Vidi din Europa League: ”Trebuie să fim mai calmi”

”În astfel de meciuri trebuie să avem mai multă răbdare, să fim mai calmi şi să încercăm să deschidem astfel de echipe, care doar se apără, şi să încercăm să încriem. În aceste două meciuri nu am reuşit să marcăm, asta a fost singura problemă”, a explicat Alin Toșca înfrângerile suferite de PAOK Salonic în meciurile cu Vidi din Europa League.

Fundașul român mai crede în calificarea în 16-imile de finală și anunță că PAOK va juca la victorie în meciul din deplasare cu Chelsea: ”Orice se poate întâmpla în fotbal. În acest moment încă avem şanse şi vom lupta până la final”.

PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a pierdut ambele meciuri cu Vidi, 0-2 pe teren propriu și 0-1 în Ungaria. După disputarea a patru etape, vicecampioana Greciei este pe locul trei în Grupa L, cu trei puncte, la fel ca și BATE Borisov. Pe prima poziție este Chelsea Londra, cu 12 puncte, urmată de Vidi, cu șase puncte.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI din sport!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.
Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles