Alina Eremia s-a făcut mică în fața lui David Popovici când a trebuit să cânte imnul României în urma victoriei acestuia de duminică, 10 iulie, la Campionaul European de Înot pentru juniori.
Jurata de la One True Singer a trecut prin cel mai emoționant moment din cariera ei. În ciuda spectacolelor la care a cântat și a colaborărilor care i-au adus imense satisfacții personale, de departe, cea mai importantă situație în care a fost pusă ca artistă s-a produs la finala Campionatului European de Înot pentru juniori.
Alina l-a urmărit pe David Popovici cu sufletul la gură, duminică, 10 iulie, așa cum au făcut-o toți românii în fața micilor ecrane.
Cântăreața a mărturisit că David Popovici a făcut-o să se simtă din nou mândră de faptul că este româncă, puștiul de 17 ani ajungând la cea de-a patra medalie de aur pentru performanțele sale.
„Am cântat Imnul României la finala Campionatului European de Înot pentru juniori. A fost cel mai copleșitor moment din carieră. Încă am pulsul crescut în timp ce scriu.
De când mi s-a propus să interpretez imnul și până astăzi, am trecut printr-un roller coaster de stări. S-au instalat emoțiile care se intensificau în fiecare zi.
Mulțumesc pentru invitație. Este un motiv de mândrie pentru mine. Am asistat la tot spectacolul. Am avut un gol în stomac de câte ori auzeam numele României.
Felicitări sportivilor pentru perfomanțele incredibile. Și… nu în ultimul rând, felicitări echipei din spate care a organizat totul. A fost impecabil”, a declarat Alina Eremia.
România a obținut șapte medalii la Campionatul European de Înot pentru juniori. Cinci dintre medalii au fost de aur (ștafeta masculină – 4×100 metri liber: David Popovici, Vlad Stancu, Ștefan Cozma și Patrick Sebastian Dinu).
De asemenea, vorbim și de proba 200 metri la liber (David Popovici) și două medalii de argint pentru ștafeta mixtă, obținute de Popovici, Patrick Sebastian, Bianca Costea și Rebecca Aimee Diaconescu, printre altele.
View this post on Instagram
Nu este întâmplător faptul că Alina Eremia a fost aleasă să cânte imnul României. Artista este pe val mai ales în ultimul an.
Cântăreața s-a remarcat ca jurată în show-ul One True Singer produs de HBO Max. Pe plan muzical a scos hit după hit, piesele sale ajungând la milioane de vizualizări.
Momentul în care Alina Eremia a cântat imnul României a fost urcat de vedetă pe contul personal de Instagram, iar clipul a fost văzut de peste 30.000 de persoane.
Printre persoanele care au reacționat la prestația Alinei, care le-a făcut tuturor piele de găină, s-a numărat și fratele acesteia, cântăreț de asemenea, Mircea Eremia.