Alegeri 2024

Alina Pavelescu și Cosmin Popa la TATULICI la FANAT1K, joi, 12 decembrie, ora 18:00. Cei doi istorici, invitații lui Mihai Tatulici

Alina Pavelescu, director adjunct Arhivele Naționale și Cosmin Popa, cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, răspund joi întrebărilor lui Mihai Tatulici.
11.12.2024 | 22:00
Alina Pavelescu si Cosmin Popa la TATULICI la FANAT1K joi 12 decembrie ora 1800 Cei doi istorici invitatii lui Mihai Tatulici
Alina Pavelescu și Cosmin Popa, invitații de joi ai lui Mihai Tatulici Foto: Montaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Istorici, Alina Pavelescu și Cosmin Popa sunt invitații de joi ai lui Mihai Tatulici. În exclusivitate, de la 18.00, la emisiunea TATULICI LA FANAT1K.

Alina Pavelescu și Cosmin Popa, față în față cu Mihai Tatulici

Împreună cu cei doi invitați, Mihai Tatulici continuă demersul de a încerca să descifreze anul electoral 2024, cu precădere șocul produs de alegerile prezidențiale, care au dus în premieră la anularea unui scrutin prezidențial și la o eventuală prelungire a mandatului președintelui în funcție.

ADVERTISEMENT

„E bine să comemorăm azi asasinarea lui Nicolae Iorga și mai ales să vorbim deschis despre el ca personaj politic, fiindcă soarta cumplită a lui Iorga e un exemplu clasic de cum naționalismul (aka suveranismul, cum îi zice azi) considerat patriotic – și deci simpatic, legitim, prizabil, ba chiar înduioșător – hrănește de fapt, în subsidiar, extremismul criminal care, în cele din urmă, va ucide fără remușcări inclusiv sânul care l-a hrănit”, scria în 27 noiembrie Alina Pavelescu pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, imediat după primul tur al alegerilor prezidențiale, Cosmin Popa trăgea un semnal de alarmă asupra pericolului reprezentat de Călin Georgescu, pe care îl vede ca pe un efect al epocii Klaus Iohannis.

ADVERTISEMENT

„’Partizanul alianței cu Rusia conduce în alegerile din România’ (Ria Novosti). PS Poate așa facem reforma adevarăta a politicii și a serviciilor speciale în România. În orice caz, Iohannis a făcut acestei țări un rău mai mare decât Iliescu. Să se bucure de vilă și de pensie exact atâta cât îi doresc eu. A reușit să-l învie pe Nicolae Ceaușescu”, posta Cosmin Popa în 25 noiembrie pe pagina sa de pe aceeași rețea de socializare.

Despre invitații lui Mihai Tatulici

Alina Pavelescu este directorul adjunct al Arhivelor Naționale. De profesie istoric și arhivist, a absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București și are un doctorat în științe politice obținut în anul 2009 la Institut d’Etudes Politiques din Paris.

ADVERTISEMENT

A publicat proză scurtă în diferite reviste literare. A debutat în literatură cu romanul Moștenirea babei Stoltz (2016). Alte titluri publicate recent: Martha Bibescu și vocile Europei (editor), volum premiat la Târgul de carte LIBREX, Iași, 2017; Anna Lahovary, Nebiruita flacără a vieții (trad. din franceză, note și studiu introductiv).

Cosmin Popa este cercetător al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, specializat în istoria Uniunii Sovietice și a comunismului european, având studii universitare la București, doctor al Universității București, și Moscova.

ADVERTISEMENT

Este autor a peste 80 de studii publicate în diverse reviste științifice, membru în consiliile științifice ale unor reviste academice. Membru în Comisia Mixtă a Istoricilor din România și Rusia și Comisia comună româno-rusă pentru studierea problemelor relațiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României.

A scris Nașterea Imperiului (2002), Între tentația imperiului și alianța strategică, URSS și Europa Centrală și de Est (2012), Intelectualii lui Ceaușescu, Academia de Științe Sociale și Politice (2018), Elena Ceaușescu sau biografia unei dictaturi de familie (2021).

Despre cum arată situația politică actuală a României și despre ce urmează, dar și despre multe alte teme vor discuta Alina Pavelescu, Cosmin Popa și Mihai Tatulici, joi, de la ora 18.00, live pe FANATIK.RO.

ADVERTISEMENT