News

Ce mai face Aliodor Manolea, parapsihologul ”flăcării violet”. Maior în rezervă, profesorul are ”competenţe specifice armei tancuri”

Aliodor Manolea (66 de ani), parapsihologul ”flăcării violet” la alegerile prezidențiale din 2009, este astăzi profesor universitar, dar și membru asociat al Academiei Oamenilor de Știință, secția Științe Militare.
29.11.2021 | 17:38
Ce mai face Aliodor Manolea parapsihologul flacarii violet Maior in rezerva profesorul are competente specifice armei tancuri
Aliodor Manolea este profesor universitar și membru al Academiei Oamenilor de Știință din România
ADVERTISEMENT

La alegerile prezidențiale din 2009, parapsihologul Aliodor Manolea s-a remarcat – potrivit presei acelor vremuri – prin faptul că ar fi ”activat” o flacără violetă care l-ar fi protejat pe președintele Traian Băsescu, afectându-l pe rivalul acestuia, Mircea Geoană. Liderul PSD a pierdut finalmente lupta pentru Cotroceni, după o noapte în care fusese anunțat câștigătorul scrutinului.

Ulterior, despre Aliodor Manolea au mai apărut doar câteva informații referitoare la procesele în care era implicat. Într-unul dintre ele, parapsihologul dăduse în judecată Antena 3, iar în altul obținuse recuperarea unei sume consistente de bani de la o bancă, după ce instituția financiară îi acordase un credit în franci elevețieni.

ADVERTISEMENT

Aliodor Manolea este membru asociat al Academiei Oamenilor de Știință, secția Științe Militare

Cariera lui Aliodor Manolea a cunoscut apoi un curs ascendent, și în prezent parapsihologul fiind conferențiar universitar doctor la Universitatea Hyperion din București.

“Este o adevărată bucurie să particip la deschiderea noului an universitar. Vă rog să îmi permiteți ca în calitate de conferențiar la Facultatea de Psihologie – Universitatea Hyperion, să vă împărtășesc câteva idei. Emoția studenților din anul I este începutul unei frumoase și adevărate aventuri.

ADVERTISEMENT

Noi avem misiunea, ca și cadre didactice de a vă ghida într-un mod direct, ori subtil în caruselul acesta grozav al cunoașterii. Cu responsabilitate, împreună vom descoperii valențele fiecăruia dintre dumneavoastră și le vom celebra. Vă mulțumesc pentru atenție. Un an universitar fructuos!”, a anunțat chiar Aliodor Manolea în octombrie 2021, la deschiderea noului an universitar.

În paralel, Aliodor Manolea mai are și calitatea de membru asociat al Academiei Oamenilor de Știință, secția Științe Militare. Potrivit prezentării oficiale de pe site-ul instituției, Aliodor Manolea este cadru militar în rezervă.

ADVERTISEMENT

Aliodor Manolea are ”competenţe militare de comandă şi execuţie specifice armei tancuri”

”Maior (rez), conferenţiar universitar doctor la Universitatea “Hyperion” din Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, membru în Consiliul Facultăţii şi al Departamentului de Psihologie şi Știinţe ale Educaţiei.

Domenii de competenţă ştiinţifică: competenţe militare de comandă şi execuţie specifice armei tancuri; influenţa distală psihoinformaţională; psihoterapie cognitiv comportamentală psihoterapie subliminală; hipnoză clasică; hipnoză rapidă; mindfulness/Al Treilea Val in CTB; psihologia cibernetică; neuropsihologie; cercetare experimentală în psihologie”, asta scrie Aliodor Manolea, potrivit FANATIK, în prezentarea activității sale din domeniul militar.

ADVERTISEMENT

Apoi, Aliodor Manolea a dezvăluit și ”realizările deosebite” pe care le-a bifat în domeniul cercetării științifice experimentale, inclusiv în conceptul de ”război transpersonal ca realitate în câmpul tactic”. 

”Realizări deosebite: pentru prima dată în România arată, prin metodele cercetării ştiinţifice experimentale, că există şi este efectiv procedeul de influenţare distală, ca arma ofensiv-defensivă; elaborează o metodologie practică de antrenare a acestor abilităţi; introduce în România conceptul de război transpersonal ca realitate în câmpul tactic.

Cărțile scrise de soții Manolea sunt la mare căutare pe internet

Reliefează aspecte noi ale unor concepte din psihologie, cum sunt factorii iniţiali declanşatori în legătură cu procesul de condiţionare-decondiţionare, stări amplificate ale conştiinţei; introduce o metodă obiectivă de evaluare a proceselor inconştientului.

Aduce contribuţii originale în ce priveşte conceptul de condiţionare/decondiţionare transpersonală în stări amplificate ale conştiinţei, adaugă noi posibilităţi de sondare a subconştientului ca modalităţi de rezolvare/diminuare a conflictelor intrapsihice”, și-a încheiat expunerea Aliodor Manolea.

Soția lui Aliodor Manolea, Doina, a ocupat acum mai bine de un deceniu funcția de director al Inspectoratului Teritorial de Muncă București. Cărțile scrise de Aliodor și Doina Manolea (inginer și doctor în ştiinţe complementare) sunt astăzi la mare căutare, prețul volumelor oscilând pe site-urile specializate de pe internet între 39 de lei și 300 lei.

ADVERTISEMENT