Sporturi

Alize Cornet îi ia apărarea Serenei Williams: “Este de 10.000 de ori mai rău decât ce mi s-a întâmplat mie”

30.08.2018 | 18:25
Alize Cornet ii ia apararea Serenei Williams Este de 10000 de ori mai rau decat ce mi sa intamplat mie

Alize Cornet îi ia apărarea Serenei Williams. Franţuzoaica Alize Cornet îi ia partea Serenei Williams în ultimul scandal din tenisul mondial.

Franţuzoaica Alize Cornet este de părere că afirmaţiile preşedintelui Federaţiei franceze de tenis , Bernard Giudicelli, sunt “din alte timpuri” privind interzicerea la al doilea turneu de Grand Slam al anului, Roland Garros, echipamentului purtat de Serena Williams la ediţia din acest an. Vezi toate detaliile despre meciurile de la US Open accesând aplicaţia de mai jos: scoruri game cu game, programul complet al meciurilor şi toate rezultatele zilei de la Flushing Meadows.

Alize Cornet este de partea Serenei Williams în scandalul momentului. “Mai sunt încă oameni precum preşedintele Federaţiei mele, care trăiesc în alte timpuri şi pot face mereu astfel de comentarii. Eu consider că este extrem de şocant. Ceea ce a spus Bernard Giudicelli despre combinezonul Serenei este de 10.000 de ori mai rău decât ce mi s-a întâmplat mie pe teren”, a spus Cornet, miercuri într-o conferinţă de presă, după înfrângerea din primul tur al probei feminine de dublu la US Open.

Alize Cornet îi ia apărarea Serenei Williams

Serena Williams nu va mai putea purta echipamentul său negru, cu curea roz, denumit “Black Panther”, la ediţia de anul viitor a turneului de Grand Slam de la Roland Garros, după cum au anunţat organizatorii competiţiei, care consideră că s-a mers “prea departe”.

De curând, Preşedintele Federaţiei Franceze de Tenis, Bernard, Giudicelli a luat atitudine în privinţa echipamentului purtat de multipla campioană de Grand Slam la Paris în acest an, spunând că nu se va mai întâmpla ca jucătorii de tenis să încalce regulamentul de acum înainte. “Este puţin cam târziu, pentru că echipamentele au fost deja realizate, dar vom ruga de acum înainte producătorii de echipamente sportive să ne înştiinţeze despre ce vor urma jucătorii să poarte pe teren. Cred că uneori mergem prea departe. Echipamentul Serenei Williams din acest an, de exemplu, nu va mai fi acceptat la competiţia noastră. Trebuie să respecţi jocul şi locul în care te afli”, a declarant Bernard Giudicelli pentru Tennis Magazine.

Alize Cornet, în lumina reflectoarelor la US Open 2018

Alize Cornet, învinsă în primul tur de Johanna Larsson, scor 4-6, 6-3, 6-2, a denumit condiţiile meteo drept “de coşmar”. Cornet a plâns pe marginea terenului şi le-a spus doctorilor că îi vine să vomite şi că o dor capul şi oasele. Judy Murray, mama lui Andy, a comentat episodul controversat pe Twitter“Alize revenise pe teren după o pauză cauzată de căldura intensă cu tricoul pus invers. S-a schimbat pe teren. A primit avertisment pentru comportament nesportiv… Dar bărbații se pot schimba de tricou pe teren”.

Federaţia Americană de Tenis (USTA) şi-a cerut scuze după ce Alize Cornet a primit avertisment pentru comportament nesportiv deoarece şi-a scos tricolul pe teren, precizând că jucătoarea franceză nu va fi sancţioantă pentru gestul ei. “Toată lumea s-a temut că aş putea fi amendată. Şi mie mi-a fost teamă. Ele mi-au spus că dacă o să fiu amendată, mergem toate la WTA şi facem o revoluţie. Le-am spus să se calmeze. Ne informăm înainte şi vedem apoi dacă facem o revoluţie sau nu. Cred că este foarte corect din partea lor să-mi ceară iertare. Cred că arbiturl de scaun a fost depăşit de situaţie”, a declarat jucătoarea de 28 de ani, potrivit BBC.