Alize Cornet se teme de românii din tribune la Franţa – România în Fed Cup! “Sper într-un miracol!”

Irina Aldea   
in Franta-Romania
11/04/2019, 17:00
Alize Cornet se teme de românii din tribune la Franţa – România în Fed Cup! “Sper într-un miracol!”
Alize Cornet se teme de românii din tribune la Franţa - România în Fed Cup

Alize Cornet se teme de românii din tribune la Franţa – România în Fed Cup! Semifinalele Fed Cup se apropie tot mai tare, iar febra meciurilor se simte deja în aer, atât pe tărâm românesc, cât şi la Rouen, acolo unde se vor disputa bătăliile pentru accederea în marea finală din noiembrie. România, Franţa, Australia şi Belarus sunt cele patru naţiuni care se bat anul acesta pentru marele trofeu Fed Cup!

Alize Cornet spune că doar printr-un miracol poate câştiga Franţa în faţa României

Alize Cornet, locul 54 WTA, a treia jucătoare a Franţei, nu este prea optimistă înaintea confruntării cu România, mai ales în contextul în care va evolua şi Simona Halep, cel mai mare pericol din tabăra tricoloră! “România este cu siguranţă una dintre cele mai bune echipe din lume, mai ales când joacă Simona. Am citit că principalul ei obiectiv anul acesta este câştigarea Fed Cup, aşa că mă gândesc că este foarte motivată. Au şi alte jucătoare bune cum ar fi Mihaela Buzărnescu sau Irina Begu. Echipa lor este foarte compactă, sper într-un miracol pentru a le învinge. Noi am mai făcut asta înainte, sper să putem repeta. Este o confruntare nouă şi nu-mi este teamă că jucăm împotriva lor. Eu voi da tot ce am mai bun”, a spus Cornet pentru site-ul oficial al Fed Cup.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI din sport!

De asemenea, Alize Cornet crede că românii din tribune vor fi foarte mulţi la Rouen. Fanii tenisului din România sunt cunoscuţi în toată lumea pentru pasiunea pe care o au atunci când îşi susţin favoriţii. “Este grozav că Franţa evoluează iar în semifinale şi mă bucur că pot juca şi eu. Întotdeauna ajută faptul că joci acasă şi ai publicul de partea ta, mai ales când te afli pe teren. Totuşi, cred că vor veni şi foarte mulţi români, probabil va fi 50/50 în tribune. Românii sunt mereu gălăgioşi, pasionali, va fi fără doar şi poate o bătălie şi în tribune. Este un avantaj că jucăm acasă, sperăm să-l fructificăm cât de mult posibil”, a mai spus ea.

Echipa de Fed Cup a Franţei
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.
Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles