News

Alocațiile copiilor se vor dubla și se pot plăti retroactiv, însă numai pe hârtie. Banii ar putea fi daţi în funcţie de nevoile fiecărei familii

12.02.2020 | 17:53
Alocatiile copiilor se vor dubla si se pot plati retroactiv insa numai pe hartie Banii ar putea fi dati in functie de nevoile fiecarei familii
ADVERTISEMENT

Ordonanța de urgență prin care a fost amânată dublarea alocațiilor copiilor a fost respinsă de Senat, iar la Cameră o așteaptă aceeași soartă. În acest caz, Guvernul va fi obligat, pe de o parte, să aplice legea prin care au fost dublate alocațiile și, de cealaltă parte, să nu aibă mijloacele legale să facă plățile. Mai mult, există posibilitatea ca alocațiile să fie dublate retroactiv de la 1 ianuarie, dar numai pe hârtie.

Dilema Guvernului

Prin OUG 2/2020, guvernul Orban a prorogat, adică a amânat, cu șase luni, legea prin care Parlamentul a dispus dublarea alocațiilor pentru copii la 300 de lei, respectiv 600 de lei pentru copiii cu handicap. Guvernul a invocat faptul că sumele necesare, 6-6,5 miliarde de lei, nu sunt prinse în Legea bugetului de stat pentru 2020, deci nu se pot da banii în plus fără o rectificare bugetară. Însă rectificarea nu poate fi făcută înainte de jumătatea anului.

ADVERTISEMENT

Ordonanța a intrat în dezbaterea Parlamentului pentru aprobare, iar Senatul a respins-o deja și a trimis-o la Camera Deputaților, unde Comisia de muncă are ca termen 18 februarie depunerea raportului astfel că plenul Camerei s-ar  putea pronunța până la finele acestei luni. Ținând seama de configurația politică a Parlamentului, este probabil ca și deputații să respingă ordonanța astfel că statul va trebui să înceapă să plătească alocații dublate, amânarea obținută fiind de numai două luni.

Guvernul nu mai are niciun mijloc legal să se opună deoarece, fiind demis, nu mai poate emite o ordonanță de urgență prin care să mai amâne dublarea, iar liberalii par resemnați cu ideea că nu au cum să se opună.

ADVERTISEMENT

Guvernul nu mai are ce să facă, prorogarea era varianta pe care o aveam. La Comisia de muncă, pesediștii au control total și probabil la plen ordonanța va fi respinsă”, a declarat Dumitru Oprea (PNL), vicepreședinte al Comisiei de muncă a Camerei Deputaților, pentru Fanatik.ro.

Artificiul vehiculat de PSD

Oprea nu crede că va fi posibilă o soluție negociată cu PSD. ”Ei par să contruiască dărâmând, pentru că electoratul este încă sesnsibil la teme precum alocații, pensii”, a spus deputatul adăugând că dublarea alocațiilor, ca și majorarea cu 40% a pensiilor din acest an, nu are o fundamentare economică reală. Liberalul s-a arătat sceptic și în privința unei sesizări la CCR pe tema lipsei sursei de finanțare, el arătând că, în spețe similare, Curtea Constituțională a preferat să spună că aceasta este o problemă a Parlamentului.

ADVERTISEMENT

În tabăra PSD, dublarea alocațiilor este o chestiune la care nu se poate renunța, mai ales că ar fi a doua oară când Parlamentul se va pronunța pe această temă.

Să-ți treacă a doua oară te obligă moral și politic să aplici legea”, a declarat deputatul Florin Manole, membru și el al Comisiei de muncă. Manole a estimat că nu vor fi probleme ca ordonanța guvernului Orban să fie respinsă nici în comisie, nici în plen. ”Cred că Guvernul s-ar purta abuziv, chiar și pentru guvernul ăsta. Ar fi prea mult să te opui”, a adăugat deputatul social-democrat.

ADVERTISEMENT

Numai că Guvernul nu mai are mijloace să se opună. Mai mult, există posibilitatea să fie obligat să plătească retroactiv alocațiile dublate pentru lunile ianuarie și februarie deoarece respingerea ordonanței de prorogare ar anula amânarea și ar reinstitui legea în forma adoptată de Parlament, formă care prevede dublarea de la 1 ianuarie 2020. Scenariul este considerat plauzibil de către deputatul USR Cristian Seidler.

Acesta a arătat că soluția vehiculată printre parlamentarii PSD de evitare a unui impas din punct de vedere legal ridică alte probleme. Astfel, Seidler a declarat, pentru Fanatik.ro, că social-democrații au avansat ideea ca Guvernul să folosească pentru alocațiile dublate toți banii  prevăzuți pentru anul 2020 în primele șase luni, iar la rectificarea din iulie să se aloce banii pentru următoarele șase luni.

Strict matematic, la nivel de clasa a doua, este corect. Din punct de vedere fiscal, este mai complicat pentru că nu poți cheltui în șase luni bani pe care trebuie să-i încaseză într-un an întreg. Nu poți să-i spui unui agent economic să plătească niște TVA în avans că ai de făcut unele plăți. O altă soluție ar fi împrumuturile, dar în cazul ăsta tot PSD ar sări în sus”, a declarat Cristian Seidler.

O posibilă soluție de compromis

Seidler a precizat că va susține în Comisia de muncă o serie de modificări a legii care să reducă impactul bugetar și, în același timp, să ajute familiile care au nevoie mai mare de banii pentru alocații. Deși alocația este un drept universal al copilului și nu se pot face excepții de la plata acesteia, indiferent de veniturile familiei, după cum a statuat Curtea Constituțională, Seidler crede că se pot introduce mai multe criterii de diferențiere privind nivelul alocației.

În lege, singurul criteriu de departajare este între copiii cu handicap și ceilalți copii. În alte țări se diferențiază între mai multe categorii: dacă sunt copii din familii monoparentale sau familii cu ambii părinți, sunt diferențieri în funcție de vârsta copilului sau al câtelea copil este”, a spus Seidler.

ADVERTISEMENT