Aproximativ 300 de invitați sunt așteptați, astăzi, 15 septembrie, la cununia civilă a Simonei Halep cu Toni Iuruc. Într-un cadru de poveste, în care luxul și bunul gust sunt cuvintele care caracterizează evenimentul, cea mai bogată tenismenă din România spune DA și devine Simona Halep Iuruc.
Totul a fost pregătit în cel mai mic detaliu, de la alegerea localului, la stabilirea meniului și la creionarea listei de artiști care vor întreține atmosfera.
FANATIK a aflat că cine sunt cântăreții pe ritmurile cărora Simona Halep, Toni Iuruc și oaspeții lor de seamă vor petrece până în zori.
Dan Bittman, Loredana Groza și formația machedonească Pindu sunt câțiva dintre cei care și-au stabilit deja programul artistic pentru petrecerea organizată la malul mării.
Cel care dă startul petrecerii de nuntă este Dan Bittman care ne-a mărturisit că se simte onorat să fie alături de Simona Halep și Toni Iuruc în cea mai importantă zi din viața lor. A avut și o urare pentru cei doi: iubire multă și copii frumoși.
“Sunt foarte fericit că voi cânta la un asemenea eveniment. Mă bucur enorm pentru Simona, sper să aibă copii frumoși, cum sunt și ei. Le doresc numai iubire, că asta e cea mai importantă. Voi veni să cânt cu Marius Bațu, colegul meu, și avem câteva melodii în deschidere”, a declarat Dan Bittman pentru FANATIK.
Artistul a ajuns la locația unde va avea loc cununia civilă a Simonei Halep, cu câteva ore înainte. Ca un cântăreț care își respectă munca, Dan Bittman a început să facă probe de sunet, să își încălzească vocea și să se asigure că nu există nici cel mai mic obstacol în realizarea unui moment muzical de neuitat.
Conform surselor noastre, sunt șanse mari ca Simona și Toni să aibă parte și de surprize muzicale, puse la cale de apropiați.
Cu doar câteva ore înainte de căsătoria fiicei sale, Stere Halep a infirmat zvonurile conform cărora președintele Klaus Iohannis s-ar afla pe lista de invitați.
Stere Halep a demontat și informațiile apărute care îi vizează pe invitați și neagă că una dintre condițiile prezenței la petrecere este lipsa telefonului mobil și a altor dispozitive de înregistrat.
“Toate sunt minciuni! Suntem foarte transparenți, normali, ca toți oamenii de pe suprafața pământului și atâta tot. Nu avem nimic de ascuns, nu trebuie să facem altceva.”, a declarat Stere Halep, pentru FANATIK, cu câteva ore înainte de căsătoria civilă a fiicei sale.