Istoria întâlnirilor dintre Rapid și Dinamo consemnează momente memorabile, cu rezultate-șoc, dueluri încrâncenate, tensiuni, dar și umilințe între cele două mari rivale. Fără îndoială, ”prosopul” aruncat pe Giulești de Cornel Dinu în 1998 rămâne de referință.
Sâmbătă, 21 februarie, Arena Națională găzduiește un meci așteptat cu mare nerăbdare de întreaga suflare fotbalistică din țară. Rapid va fi gazdă într-un meci în care oaspeții, cei de la Dinamo, vin cu o mare poftă de succes.
Despre istoria duelurilor dintre ”câini” și alb-vișinii au vorbit Horia Ivanovici și Andrei Vochin, într-o nouă ediție de colecție a emisiunii ”Oldies But Goldies”. Primul derby Dinamo – Rapid s-a jucat chiar în anul înființării gazdelor, 1948. Ștefan Filote a marcat pentru giuleșteni, care se numeau CFR București, golul care avea să le aducă ”câinilor” primul eșec în Liga 1.
Andrei Vochin reamintește apoi faptul că, venind mai aproape de prezent, în istoria acestor partide Rapid – Dinamo au fost și multe momente haioase și memorabile, în același timp. Unul dintre ele s-a petrecut în sezonul 1998-1999.
E vorba de celebrul moment cu Cornel Dinu actor principal. Mulți spun că momentul în care Miser aruncă prosopul în Giulești este unul dintre cele mai umilitoare episoade din istoria derby-urilor Rapid – Dinamo. Totul s-a întâmplat pe 25 octombrie 1998, în etapa a 11-a a Diviziei A (cum se numea SuperLiga atunci), pe stadionul Giulești. Partida s-a încheiat 1-4, o victorie clară și fără drept de apel a ”câinilor”.
”Prosopul lui Cornel Dinu, la acel 1-4 Rapid – Dinamo pe Giulești. A rămas în istorie ca momentul în care Cornel Dinu, care era pe banca celor de la Dinamo, ridică prosopul, arată prosopul echipei Rapid, care era condusă de Mircea Lucescu. Altă rivalitate istorică”, povestește Vochin.
Un fapt extrem de interesant și mai puțin cunoscut publicului larg s-a petrecut la finalul meciului pe care Rapid l-a pierdut acasă cu Dinamo. Andrei Vochin spune că, în ciuda înfrângerii la scor, Mircea Lucescu a intrat în vestiarul echipei sale și a spus următoarele: ”Noi câștigăm campionatul!” Iar acest lucru s-a și întâmplat.
”Culmea este că în acel campionat în care Dinamo a spulberat pe Rapid pe Giulești cu 4 la 1, la sfârșitul acelui meci Mircea a intrat în cabina Rapidului și a zis ‘Capul sus, noi câștigăm campionatul!’ Și așa s-a întâmplat. Adică în retur, Rapid a învins pe Dinamo, scor 1 la 0, a dat gol Pancu în meciul respectiv, iar campionatul acela, în 1998-1999, a fost câștigat de Rapid”, mai spune Vochin.