E oficial! Proaspăta mămică Gina Pistol predă frâiele emisiunii “Chefi la cuțite”. FANATIK a aflat cine este noua prezentatoare a show-ului culinar de la Antena 1.
Surpriză mare în “bucătăria” Antenei 1. Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu vor lucra cu o nouă prezență feminină, cel puțin la fel de sexy ca Gina Pistol, în emisiunea “Chefi la cuțite”.
Conform surselor FANATIK, după mai multe discuții și negocieri, cei de la Antena 1 au decis cine preia cârma emisiunii “Chefi la cuțite”, iar surpriza este uriașă.
Show-ul culinar va fi prezentat – după ce Gina Pistol a devenit mamă- de Irina Fodor, nimeni alta decât soția lui Răzvan Fodor, și el tot prezentator în ograda celor de la Antenă.
Astfel, în timp ce Răzvan Fodor poate fi urmărit prezentând emisiunea “Burlacul”, soția sa, Irina, va fi cea care o înlocuiește pe Gina Pistol la “Chefi la cuțite”, una dintre producțiile Antenei cu cel mai mare rating.
“Emisiunea ‘Chefi la Cuțite’ rămâne pe mâini bune. În locul Ginei Pistol, Antena a semnat cu Irina Fodor. Se vehiculează că tot ea ar putea prelua și Asia Express, dar aici sunt mai multe nume în joc!
Până când se definitivează discuțiile, Irina Fodor a preluat Chefi la cuțite. Diseară, cel mai probabil, o să fie anunțată în mod oficial.”, ne-au declarat sursele noastre.
View this post on Instagram
Încă de anul trecut, de când Gina Pistol a anunțat că va deveni mamă, cei de la Antena 1 au început negocierile cu mai multe vedete, printre numele vehiculate în presă aflându-se chiar și cel al lui Răzvan Fodor, care nu ar fi fost la prima experiență de genul.
Fodor a mai lucrat cu cei trei chefi bucătari la Pro TV, în timpul emisiunii “MasterChef”, iar acest aspect ar fi cântărit semnificativ atunci când în discuție a fost adus numele Irinei Fodor, soția sa.
Antena 1 a confirmat, ulterior, informația publicată, în exclusivitate, de FANATIK, conform căreia Irina Fodor a fost cooptată în sezonul 9 al emisiunii “Chefi la cuțite”, pentru a o înlocui pe Gina Pistol.
”Dragii mei, nu vreau să mă despart de voi, dar știti foarte bine că urmează să aduc pe lume o fetiță. Ca să nu îmi simțiti lipsa atât de tare o să vă las pe niște mâini bune. Este vorba de cineva foarte special care vă știe încă de la începuturile voastre.”, va spune Gina Pistol înainte să îi predea ștafeta Irinei Fodor, noua prezentatoare Chefi la cuțite, ce le va fi alături chefilor și concurenților pe tot parcursul sezonului 9.
”Pentru mine a fost o mare bucurie să fiu cooptată la acest proiect, dar și o mare surpriză. Am avut emoții mari în prima zi de filmare, atât de mari încât am făcut febră musculară la picioare de la cât am tremurat! Însă Gina mi-a făcut o prezentare foarte frumoasă și emoționantă, iar chefii, concurenții lor și echipa de producție m-au primit cu brațele deschise. O să vedeți în ediția din seara asta, a plouat cu pupături și îmbrățișări. Tot Gina a avut grija să îmi facă un scurt ‘training’ înainte de a prelua proiectul și m-a pregătit pentru ce avea să urmeze.
În altă ordine de idei, recunosc, așteptam cu mare nerăbdare să îi văd fața lui Sorin când își dă seama că a scăpat de Fodor, dar a dat peste nevasta lui!
Nu a fost deloc ușor să preiau un proiect de la jumătate, pentru că a trebuit să prind firul poveștii pentru fiecare concurent din mers, să fiu pe fază la glumele ‘interne’ ale chefilor, și să am atenție sporită la regulile probelor, așa că sper ca publicul să îmi ierte micile stângăcii de început de drum”, a spus Irina Fodor, noua prezentatoare Chefi la cuțite.
View this post on Instagram