Unirea Slobozia – FC Rapid s-a încheiat 1-2, grație dublei tânărului Rareș Pop. Deși victoria a însemnat mult pentru clubul Rapid, patronul Dan Șucu nu a fost prezent la partidă, așa cum obișnuia să fie.
Marius Șumudică a înregistrat a doua victorie din noul său mandat la Rapid. Prima dată s-a impus tot în deplasare, contra Politehnicii Iași. În etapa cu numărul 10 din Superliga României, Slobozia nu a putut să culeagă niciun punct de la giuleșteni.
Invitat telefonic în cadrul emisiunii FANATIK SUPERLIGA, Victor Angelescu, al doilea acționar al rapidiștilor, a dezvăluit motivul pentru care Șucu a absentat din rândul oficialilor.
Inițial, s-a crezut că ar fi vorba despre rezultatele mai puțin bune pe care le-a avut Rapidul în ultima perioadă. Un egal la Craiova și o înfrângere pe Giulești contra liderului U Cluj, nu au fost tocmai bine primite de fanii „alb-vișinii”. Însă, Angelescu i-a comunicat lui Cristi Coste, moderatorul emisiunii, motivul adevărat.
„Nu e nicio problemă cu domnul Șucu. A avut o mică vacanță și s-a întors ieri seară târziu. Nu a fost în țară până ieri, cred că după masă sau spre seară. Era după zbor și nu e nicio problemă”, a spus Victor Angelescu în cadrul emisiunii FANATIK SUPERLIGA, live pe site-ul FANATIK.ro în fiecare luni, marți și vineri de la ora 10:30.
La 25 de minute de la fluierul de start, Rareș Pop a reușit să fructifice pasa lui Tobias Christensen. Tânărul provenit din pepiniera UTEI Arad a marcat al doilea său gol din postura de jucător al Rapidului.
Și nu s-a oprit aici. Chiar dacă Pospelov a restabilit egalitatea pe tabelă în minutul 31, Pop a mai înregistrat o reușită în partea a doua a meciului. Astfel, tânărul de 19 ani și-a adus echipa în avantaj în minutul 60 și a asigurat a doua victorie a trupei cu Șumudică la „cârmă”.
Rapid a plătit pentru tânăr suma de 700.000 de euro în vara aceasta. Jucătorul născut la Arad și-a făcut simțită prezența rapid, prin reușita din meciul contra celor de la Iași. Identic, a închis tabela și i-a adus lui Șumudică primele 3 puncte.
Conform publicației Transfermarkt, cota de piață a lui Rareș Pop se ridică la 600.000 de euro. Tânărul a debutat în 2022 pentru echipa mare a UTEI Arad la doar 16 ani. De atunci, a jucat de 72 de ori în tricoul Aradului și a reușit să ofere echipei 9 goluri și 6 asisturi în toate competițiile.