Mitică Dragomir are o avere de câteva zeci de milioane de euro, după cum el însuşi a mărturisit într-o ediţie de la începutul anului a emisiunii „Profeţiile lui Mitică”. Viaţa nu a fost însă întotdeauna numai lapte şi miere pentru fostul şef al LPF, ba chiar au fost momente în care acesta a trăit în sărăcie lucie.
Mitică Dragomir era adolescent când a cunoscut prima oară ce înseamnă cu adevărat sărăcia. „Dacă n-ai ce duce acasă, n-ai ce să le dai copiilor de mâncare, n-ai cu ce să le iei un ghiozdan, te-apucă nebunia! Eu am trecut prin sărăcia asta. Eu am simţit când n-aveam ce mânca. Mă duceam să iau împrumut de la vreo rudă de-a mea, ceream 3-5 lei împrumut. Jur cu mâna pe inimă!”, a povestit el, în ultima ediţie a „Profeţiilor lui Mitică”.
„Aveam 17-18 ani. Simţeam că mor. M-am dus la o rudă de-a mea care era mai pricopsită şi i-am cerut 10 lei împrumut. 10 lei ca să iau un sfert de pâine să mănânc. Dar şi pe aia, să mănânc două zile din ea”, a rememorat „Oracolul de la Bălceşti” acele momente din viaţa sa.
Tocmai din această cauză, pentru Dragomir, care a fost şi deputat în două legislaturi pe lângă funcţia de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, cea mai mare traumă este legată de sărăcie.
„Mie nu mi-e frică de nicio boală, nici de moarte, de nimic. Mi-e frică de sărăcie! De-asta am luptat ca să le las copiilor să nu moară de foame, să aibă ceva. Că una e să pleci de la zero, să munceşti să fii exemplu, să ai trei slujbe şi să nu-ţi ajungă şi să nu faci avere. Viaţa e foarte dură!”, a spus Mitică Dragomir.
Acesta a mai vorbit despre un moment după care a trebuit să o ia de la zero. Imediat după Revoluţie a fost arestat şi i-a fost luată toată averea.
„Pe timpul lui Ceauşescu, pe unde am fost preşedinte curgeau toate bunătăţile către mine. La Revoluţie aveam de toate, patru maşini! Pe data de 5 ianuarie (n.r. – 1990) m-au arestat, m-au ţinut şapte luni, mi-au luat tot, tot, tot.
Mi-au lăsat perdelele, pentru că n-au putut să le ia fiindcă aveau un mecanism adus din străinătate. În rest au luat şi covoarele, totul din casă! Şi m-am trezit că n-am nimic, nimic, nimic.
Numai că pe nevastă-mea, care era în învăţământ, n-au dat-o afară şi am trăit dintr-un salariu până m-am înjghebat. Şi aveam doi copii!”, a mai povestit Mitică Dragomir cât de greu i-a fost în acele momente.