Alex Dobre (26 de ani) este omul momentului în Giulești după ce a debutat cu o „dublă” în Rapid – Farul 5-0. Noua senzație din Grant a dezvăluit cum a fost salvat de „farmecul vieții”.
Alex Dobre a devenit jucătorul Rapidului la începutul lunii, când a semnat din postura de fotbalist liber după despărțirea de Famalicao. Mutarea a fost anunțată în exclusivitate de FANATIK. Introdus în minutul 66 al meciului cu Farul, bucureșteanul a marcat ultimele două goluri din victoria cu 5-0 a giuleștenilor
Într-un dialog cu Robert Niță la „Suflet de Rapidist”, extrema stângă a dezvăluit cât de mult a contat pentru el acest debut de vis pe Giulești. Dobre nu mai jucase fotbal din 13 aprilie 2024, când a evoluat 15 minute în Famalicao – Porto 2-2.
„Consider că lucrurile trebuie luate pas cu pas. Să mă concentrez să prind ritm cu echipa de la săptămână la săptămână, de la meci la meci. Ăsta e obiectivul meu în momentul de față. Când sunt băgat să îmi ajung echipa. Nu am obiectiv să marchez nu știu câte goluri.
Vreau să îmi ajut echipa prin calitățile pe care mi le-a dat Dumnezeu și să obținem rezultate cât mai bune și să ne îndeplinim obiectivele și să îi bucurăm pe acești suporteri minunați. Pentru că sincer am rămas impresionat.
Nu am jucat pentru vreo echipă care să îmi dea emoția asta și trăirile astea. Spre exemplu, când am făcut faza de la primul gol, când Manea a recuperat, Boupendza a ținut fenomenal mingea, o acțiune Champions League, Europa League, ceva de genul, într-o fracțiune de secundă, viteza echipei, asta e identitatea echipei, așa joacă Rapidul.
Când mi-am pus mingea pe piciorul stâng și am lovit mingea și am văzut că se duce în plasă, am avut un gol în stomac. Asta trebuie trăită. Și mai ales când m-am dus în fața suporterilor. Nu mai știam unde să mă duc. Am avut o nebunie, o euforie”, a spus Dobre.
Înainte să ajungă la Rapid, Alexandru Dobre a mai fost legitimat la VMG Cluj, Bournemouth, Dijon și Falamicao. În perioada petrecută în Anglia, el a mai evoluat sub formă de împrumut la Bury, Rochdale, Yeovil Town și Wigan.
„(n.r. – A fost o descătușare?) Da, 100%. Pentru că am avut o perioadă foarte grea în care am fost în depresie. Dar chestia asta ce îmi arată. Când am jucat la Dijon, după care n-am jucat șase luni, m-am dus la Famalicao, am jucat. Apoi iar nu am jucat. Nu din cauza mea. Eu va spun sincer. Am făcut tot. Mi-am pus psiholog, preparator, am făcut două antrenamente pe zi, nu am întârziat o dată la antrenament, mereu am venit mai devreme.
Și după toată perioada asta grea pentru mine a fost o descătușare. Să revii de atâtea ori îmi arată că sunt puternic din toate punctele de vedere”, a declarat Alex Dobre, în exclusivitate la „Suflet de Rapidist”, show care e live pe FANATIK.RO, joia, de la ora 13:30.