U Cluj s-a impus categoric cu 2-0 în Giulești în fața celor de la Rapid București și e lider în SuperLiga. Președintele „șepcilor roșii”, Radu Constantea, a vorbit deschis despre Neluțu Sabău și a dezvăluit ce salariu are la formația din Ardeal.
Radu Constantea a vorbit despre munca depusă de Neluțu Sabău la U Cluj de la începutul proiectului. Tehnicianul a fost lângă „șepcile roșii” din Liga 4 și cunoaște în detaliu tot ce se întâmplă la clubul din Ardeal.
„Am început acest proiect la U cu Sabău din liga a patra în 2016, am ajuns până în Liga 2, atunci când a venit și Bogdan Lobonț ca antrenor. Am ratat promovarea la baraj și atunci a făcut un pas în spate, era în funcția de manager sportiv.
Am avut multiple discuții și după câteva luni de la ratarea promovării. Și el a considerat că ar fi fost mult mai potrivit ca el să fie antrenorul în Liga 2 după schimbare. După ce a plecat Eugen Neagoe, primul la care m-am gândit și cu care am discutat a fost el.
A acceptat imediat, deși pentru el era un risc, deoarece echipa era în partea inferioară a clasamentului. Și-a asumat acest risc și a revenit în antrenorat după opt ani. A fost un sezon greu cu salvarea de la retrogradare în ultimele etape, iar presiunea și-a pus amprenta”, a spus Radu Constantea.
U Cluj e lider în SuperLiga, însă nu se gândește la titlu. Președintele „șepcilor roșii” a vorbit despre obiectul clubului din acest sezon și a dezvăluit care este principalul atu al ardelenilor în ediția actuală de campionat.
„Neluțu se identifică cu Universitatea Cluj, trăiește zilnic și simte o presiune suplimentară față de alți antrenori. A luat decizia să facă un pas în spate, cred că și el regretă asta. Universitatea Cluj ar fi fost în play-off dacă nu am fi avut cele 7, 8 etape fără Neluțu Sabău.
Am fost la un minut de play-off, am reușit să acumulăm 42 de puncte și cred că în ultimele ediții cu 42 de puncte ajungeai în play-off. Ne mai uităm și pe Netflix la tot felul de documentare cu echipe care au realizat rezultate foarte mari.
Vedem că forța grupului contează, iar la noi grupul este foarte unit. Nu ne gândim la titlu, ne gândim doar la play-off. Știam că o să avem o echipă solidă, pentru că am parcurs niște etape corecte și am încercat să îmbunătățim lotul de la perioadă de transferuri la perioadă de transferuri.
Echipa a dat semnale că poate realiza niște rezultate frumoase. Când a revenit Neluțu Sabău a semnat pe două sezoane, deci mai are până la finalul sezonului. Contractul nu înseamnă nimic, relația se bazează pe încredere totală”, a declarat șeful de la U Cluj.
Înțelegerea lui Neluțu Sabău cu U Cluj expiră la sfârșitul sezonului 2024-2025 din SuperLiga. Președintele formației din Ardeal a spus și cât câștigă antrenorul momentului din fotbalul românesc.
„O să îi propunem prelungirea, cum se simte și el confortabil. Câștigă mai puțin de 15.000 de euro, în jur de 12.000 și 13.000 de euro”, a dezvăluit Radu Constantea.