Fotbal intern

Am scăpat de Haaland, killer-ul norvegian din Champions League. Atacantul s-a accidentat și va rata meciurile cu Spania și România

07.10.2019 | 12:05
Am scapat de Haaland killerul norvegian din Champions League Atacantul sa accidentat si va rata meciurile cu Spania si Romania
ADVERTISEMENT

Naționala lui Cosmin Contra poate răsufla ușurată pentru meciul cu Norvegia. Erling Haaland, killer-ul din Champions League al lui Red Bull Salzburg, va lipsi pentri meciurile cu Spania și România. Atacantul norvegian s-a accidentat la șold și nu a jucat nici în ultimul meci al echipei de club. Anunțul a fost făcut pe football.no, site-ul federației norvegiene de fotbal, printr-un comunicat de presă.

  • Cota EXCLUSIVĂ Fortuna: 1,25 este cota pentru 2 la meciul Insulele Feroe– România. Vezi aici toate cotele!
ADVERTISEMENT

Erling Haland nu va juca împotriva României

Erling Haaland nu va juca împotriva României din cauya unei accidentări la şold, însă va fi înlocuit de Mohamed Elyounoussi, fostul adversar al CFR-ului din grupele Europa League, care a marcat în victoria scoțienilor cu 2-0 în fața clujenilor. Haaland este unul dintre cei mai în formă atacanți din Europa și a intrat rapid în atenția unor cluburi mari din Europa, cum ar fi Manchester United, unde este dorit insistent de Ole Gunnar Solskjaer, fostul său antrenor de la Molde.

Chiar dacă România a scăpat de Haaland, selecționata norvegiei are mulți alți fotbaliști periculoși, cum ar fi Martin Odegaard, jucătorul lui Real Madrid, care este împrumutat la Real Sociedad și care a fost inclus în topul celor mai promițători tineri de la Real Madrid.

ADVERTISEMENT
  • 19 ani a împlinit Erling Haaland pe 21 iulie
Erling Haland, atacantul lui Red Bull Salzburg. Sursă foto: hepta.ro
Erling Haaland, atacantul lui Red Bull Salzburg. Sursă foto: hepta.ro

Cifrele devastatoare ale lui Haaland

Erling Haaland este omul începutului de sezon atât în Champions League cât și în campionatul Austriei. Atacantul lui Red Bull Salzburg are 18 goluri marcate în 11 meciuri, iar în vară a marcat 9 goluri împotriva naționalei din Honduras, la un meci din grupele Campionatului Mondial U20. Visul său este să ajungă în Premier League, campionat în care a evoluat și tatăl său, la Leeds și Manchester City.

„A câștigat trofeul Champions League și a fost un fotbalist foarte bun. M-a învățat multe lucruri. Mereu am visat să joc pentru cele mai bun cluburi din europa, în special în Anglia. Premier League este campionatul cel mai atractiv din lume și sper să ajung într-o bună zi să evolueaz acolo”, a spus Erling Haaland, după ce a auzit de interesul „diavolilor roșii”.

ADVERTISEMENT
  • 12.000.000 de euro este cota de piață a lui Erling Haaland, conform transfermarkt.com