News

“Am văzut tovarăși de luptă care s-au aruncat singuri în aer. E o mașină de tocat carne de om”. Mărturiile soldaților ruși întorși de pe frontul din Ucraina

Viaţa de războinic, în afara frontului. Care este starea psihologică a ruşilor care s-au întors din Ucraina şi de ce mulți dintre ei nu pot fi integraţi într-un mediu normal
28.01.2023 | 11:30
Am vazut tovarasi de lupta care sau aruncat singuri in aer E o masina de tocat carne de om Marturiile soldatilor rusi intorsi de pe frontul din Ucraina
Traumele soldaţilor ruşi care s-au întors din războiul din Ucraina Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

După mai bine de 11 luni de război în Ucraina, mii de bărbaţi ruşi s-au întors deja acasă din zona de conflict, dar asta nu-i linişteşte câtuşi de puţin. Mulţi dintre ei suferă de simptome ale stresului posttraumatic (PTSD) și nu toți au reușit să aibă parte de consiliere de calitate. Pentru cineva care suferă de PTSD este dificil să se adapteze la o viață normală şi atât el, cât și cei dragi, suferă adesea. De obicei, acest lucru duce la abuz de alcool, violență domestică, distrugerea familiilor.

Amintiri pe care creierul nu le poate ascunde

Pentru a înțelege ce se întâmplă cu militarii după întoarcerea din Ucraina, portalul rusesc Verstka a vorbit cu un soldat angajat pe bază de contract, un luptător Wagner care a fost de trei ori pe frontul din Ucraina, precum și cu psihologi care lucrează cu combatanții si familiile lor.

ADVERTISEMENT

Dmitri (nu numele său real) este un militar angajat pe bază de contract, originar dintr-o regiune din estul Rusiei. În luna iunie, el a ajuns într-un teatru de luptă din Ucraina. Potrivit lui Dmitri, la început a crezut serios că vor învinge, dar în curând părerile lui s-au schimbat dramatic. El a văzut cum armata rusă bombardează așezările cu civili, și-a dat seama de amploarea distrugerilor din orașele ucrainene și a scris o declarație în care arată că refuză să mai participe la ostilități.

Astfel a ajuns în Brianka, în faimoasa “tabără” unde erau duşi cei care nu mai voiau să lupte, unde era folosită violența fizică împotriva soldaților care voiau să depună armele. Dmitri spune că militarii profesionişti și luptătorii Wagner îi convingeau pe soldați să se întoarcă în prima linie, intimidându-i cu bătaia. Mulți alți bărbaţi ca Dmitri, care au trecut prin Brianka și alte “tabere” similare au vorbit și ei despre asta, confirmând practic veridicitatea faptelor.

ADVERTISEMENT

În plus, Brianka şi restul “taberelor” erau amplasate destul de aproape de zona de luptă. “O dată, o rachetă a explodat chiar lângă noi, iar după aceea am început să sar noaptea din pat”, spune Dmitri. “Din acel moment, am început să lupt noaptea în somn. Mă trezesc când deja am murit, dar pentru încă 5-10 secunde caut o grenadă sau o mitralieră în apropiere. Simt o panică teribilă”.

Dmitri a fost rănit în urma exploziei acelei rachete și a ajuns la spital. Acolo, spune el, se trezea în fiecare noapte în coșmaruri intense, iar asistentele i-au sugerat să consulte un psihiatru. Medicul, după ce a auzit că Dmitri “se luptă” în vis, i-a scris imediat o trimitere pentru reabilitare la un sanatoriu.

ADVERTISEMENT

Dar Dmitri nu a reușit să urmeze imediat tratamentul. După spitalizare s-a întors în Rusia și cum contractul nu-i expirase şi-a continuat meseria de soldat în partea natală. Comandantul, în ciuda certificatului de la psihiatru, nu l-a lăsat să meargă la un sanatoriu. În același timp, acasă, Dmitri a încetat să-și petreacă noaptea în același dormitor cu soția sa, pentru a nu o trezi atunci când “sărea” din coșmaruri. În cele din urmă, comandantul s-a lăsat totuşi înduplecat şi l-a lăsat să meargă la tratament, însă abia după ce militarul depusese o cerere la parchetul militar.

Dmitri a mers la un sanatoriu pe care i l-au recomandat colegii şi unde erau tratați militari și rudele acestora. Cei care se întorseseră din Ucraina erau în jur de 30-40 şi erau cazaţi într-o clădire separată.

ADVERTISEMENT

La sosire, terapeutul care l-a examinat l-a întrebat pe Dmitri de ce a venit, să se odihnească sau să fie tratat. “Doctorul mi-a spus că unii militari recunosc imediat: vor să se relaxeze, să bea un pahar, să înoate în piscină”, spune Dmitri. “Acestora li se atribuie un minim de proceduri. Eu am spus ca vreau să mă tratez şi m-am înscris la masaj, kinetoterapie, tot felul de băi – nămol, sare, ozon, aer. De asemenea, la şedinţe de psihoterapie”.

Dmitri nu a simţit niciun efect benefic deşi a urmat tratamentele, ba unele chiar i-au provocat mai mult rău. Astfel, în timpul celei de-a doua ședințe de masaj l-a strâns puternic mâna rănită, iar bietul Dmitri a văzut “stele verzi” de durere și de atunci n-a mai mers la masaj. Nici psihoterapia nu a provocat emoții pozitive, medicul acuzându-l că simulează stresul. “I-am spus psihoterapeutului că mă lupt noaptea, în somn. M-a diagnosticat imediat cu sindromul Munchausen”, spune el. În timpul respectivei întâlniri, Dmitri a menționat că în visul său nu lupta cu soldații ucraineni, ci împotriva luptătorilor Wagner. Şi, înainte de a pleca, medicul l-a întrebat brusc: “Stați, de ce vă certați cu luptătorii Wagner?”, la care Dmitri a răspuns: “Nu pot visa Forțele Armate ale Ucrainei, pentru că nici măcar nu le-am văzut”. Astfel s-a încheiat întâlnirea cu psihoterapeutul.

După-amiaza erau organizate programe culturale pentru militarii și rudele acestora din sanatoriu: plimbări, excursii gratuite și concerte. Dmitri spune că odată a mers la un astfel de concert, unde erau interpretate cântece patriotice ale lui Gazmanov și Maidanov. Dar, așa cum i s-a părut acestuia, ele nu i-au impresionat pe militari, care au reacţionat mult mai mult la numerele de dans pentru femei.

“În sanatoriu, trei săptămâni, am tăcut. Nu am comunicat cu nimeni, în afară de medici, pentru că sunt patrioți fanatici peste tot”, spune Dmitri. “La cină, ai un loc fix pe care trebuie să te aşezi, iar al meu era destul de aproape de patru femei. Într-o zi, doar două dintre ele au venit la cină, iar una a zis: ‘Nina are covid’. Iar al doua: ‘Şi Sveta’. Prima: ‘ Mă rog pentru Nina, dar nu mă rog pentru Sveta, pentru că l-a criticat pe Putin’. Aproape că m-am sufocat când am auzit asta”, a mai povestit el.

Dmitri spune că şi în timp ce era la sanatoriu a continuat să fie chinuit de coșmaruri. Ele nu s-au oprit nici acum, dar a găsit două moduri de a adormi profund. “Ceea ce ajută sută la sută este un pahar noaptea. În cazul meu, coniac. Și atunci nu te trezești. Dar înțeleg că amenință cu dependența. Prin urmare, am ajuns să citesc sau să mă uit la seriale până la 3 dimineața, până la leșin”, mai povesteşte el.

O persoană diagnosticată cu PTSD – sau tulburarea de stres post-traumatic – poate suferi de coșmaruri, anxietate, flashback-uri şi poate dezvolta atacuri de panică sau  depresie. Simptomele PTSD sunt adesea experimentate de persoanele care au fost în zone de război. Studiile care au analizat starea psihologică a luptătorilor după conflictele afgane și cecene, arată: cu cât armata se află mai mult în zona de luptă, cu atât adaptabilitatea psihicului militarilor scade și consecințele pot fi mai puternice.

Psihoterapeutul Evghenia Lazareva, care lucrează în privat cu armata rusă, spune că aproximativ 20-30% dintre combatanți se întorc acasă cu tulburare de stres post-traumatic și au nevoie de consiliere. În plus, pe lângă faptul că sunt puțini specialiști în comunitatea psihologică care sunt pregătiți să lucreze cu armata, psihoterapeuții intervievați de Verstka spun că reabilitarea în cadrul armatei sau instituțiilor statului este rareori eficientă. Militarii sunt reticenți în a comunica cu medicii și psihologii, temându-se că informațiile lor personale vor fi transferate superiorilor și acest lucru le va afecta negativ serviciul.

“Pentru terapie, trebuie să creezi un mediu sigur, o situație care să permită unei persoane să simtă că poți vorbi despre orice”, spune psihoterapeutul Evghenia Lazareva. “Cred că este puțin probabil ca serviciile de asistență publică să poată oferi tocmai această securitate”. În plus, nu toți oamenii sunt pregătiți să caute ajutor psihologic, mulţi considerând că este rușinos să facă acest lucru.

Drept urmare, după cum spune ea, persoanele cu simptome de PTSD se tratează adesea cu alcool şi speră că acest lucru îi va ajuta să scape de amintiri și coșmaruri. “Aceste amintiri intruzive constante, cu imagini vii, adesea cu amintiri sonore, se dovedesc a fi insuportabile”, explică Lazarova. “Iar o persoană care nu este în terapie încearcă să le înece în alcool sau droguri. Dar cu cât le blochează mai mult, cu atât vor fi mai puternice, deoarece creierul nu poate să le arunce, doar le trece în uitare. Prin urmare, destul de ciudat, sarcina numărul unu este să întărim mai întâi aceste amintiri, pentru a le face să ajungă în centrul atenției. Dar acest lucru trebuie făcut strict sub supravegherea unui psihoterapeut”.

Mărturiile unui luptător Wagner

În Rusia, există însă şi participanți la ostilități cărora nu li se oferă reabilitare psihologică din partea statului – de exemplu, luptători din companiile militare private, cum este Wagner. Acestora nu le rămâne decât să se adreseze fie instituțiilor obișnuite, “civile” ale statului, fie să caute specialiști privați. Serghei, în vârstă de 47 de ani (numele său a fost schimbat) s-a trezit într-o astfel de situație.

Serghei spune că a crescut într-o familie de militari. Pe 11 martie, a plecat în Ucraina ca parte a batalionului de voluntari Ahmat – după cum spune el însuși, “pentru a elibera Mariupolul”. Înainte de asta, Serghei a trăit câțiva ani în Ucraina – în regiunea Zaporojie. Soția lui avea multe rude ucrainene. În ciuda acestui fapt, el a considerat că decizia sa de a merge la război este cea corectă. “Am văzut destule videoclipuri, imediat m-a înfierbântat”, explică el.

La început, Serghei a fost într-o zonă de război fără a putea comunica în ţară. În aprilie a reușit în sfârșit să sune acasă și a aflat că soția sa a cerut divorțul. Unele dintre rudele ei merseseră să lupte pentru ucraineni, iar ea nu s-a putut împăca cu ideea că soţul ei luptă pentru armata rusă. În mai, Serghei s-a întors în Rusia, a mers la înmormântarea unui prieten și a încercat să trăiască din nou o viață normală, dar nu a reușit. Noaptea suferea de insomnie și coșmaruri.

“Mariupol era o adevărată mașină de tocat carne de om”, spune el. “Ajuns acasă, am băut în continuu zece zile, vin sau coniac, fiindcă nu puteam dormi liniştit. Înainte de război nu mă îmbătam, dar acum era nevoie”. După ceva timp, Serghei a decis că trebuie să se întoarcă în Ucraina. “Există o zicală: cui pe cui se scoate”, spune Serghei. S-a gândit că dacă va fi din nou în zona de război, nu îi va mai fi atât de greu, iar după ce se va întoarce insomnia va dispărea.

Astfel, după două săptămâni Serghei a fost chemat la o companie militară privată – la un anume “batalion faimos, dar nu la orchestră”, adică  la Wagner. A fost de acord și a fost din nou în primele linii.

Serghei spune că la începutul toamnei a ajuns la Izium, iar la vremea aceea a avut loc acolo o contraofensivă a armatei ucrainene. Își amintește cum el și colegii săi şi-au ieșit din minţi. Mulți se temeau că vor fi capturați, iar în timpul retragerii, în panică, nu i-au putut deosebi pe luptătorii ruși de cei ucraineni. “Am văzut tovarăși care, după prima luptă, s-au aruncat în aer cu grenade”, spune Serghei. “Li se păreau că erau înconjurați și că nu există nicio ieșire”.

În septembrie, Serghei s-a întors acasă. Era sigur că după experiență nu va mai merge la luptă și era hotărât să-și aranjeze o viață liniștită și pașnică. Spune că insomnia l-a chinuit mai puțin de data aceasta, dar acum nu mai poate scăpa de senzația de anxietate care îi apare la auzul oricăror sunete străine. “Obișnuiam să merg la pescuit tot timpul”, spune Serghei. “Am ieșit din cort dimineața devreme și m-am trezit din obișnuință să mă uit dacă se zăresc avioane în zare”.

După ceva timp, Serghei a primit din nou un telefon de la Wagner și i s-a spus că armata rusă suferă pierderi grele pe front. Se simţea încă neintegrat în viața civilă, iar când a auzit de pierderi şi-a spus că tovarăşii săi de arme au nevoie de el. Așa că a acceptat să meargă pentru a treia oară în Ucraina și s-a trezit sub foc lângă Svatovo. De acolo s-a întors la începutul lunii decembrie. Acum, Serghei încearcă din nou să-și aranjeze viața într-un mediu pașnic. Acest lucru este însă dificil, deoarece, cum spune el, “o dată ce un cocktail de adrenalină a intrat în sânge, durează foarte mult timp până să iasă”.

Ca să nu se gândească la întoarcerea în război, a încetat să mai comunice cu cunoscuții care se află pe front. “Pentru a nu supraîncărca sistemul nervos cu amintiri, i-am îndepărtat pe toți cei care îmi pot aminti de acest război”, spune el.

Acum, Serghei speră că munca îl va ajuta să-și revină. Plănuiește să meargă la fabrica unde a lucrat înainte de a fi trimis în Ucraina, iar dacă nu reușește să obțină un loc de muncă acolo va pleca să “taie pădurile”. iar la fiecare sfârșit de săptămână pleacă la țară, în mijlocul pustietăţii, unde sunt puține sunete.

ADVERTISEMENT