Gigi Becali a intrat în direct la TV și a oferit noi detalii despre „telenovela” transferului lui Daniel Bîrligea. Patronul FCSB a confirmat informația dezvăluită în exclusivitate de FANATIK: Dan Șucu încearcă să-l aducă pe atacantul lui CFR Cluj la Rapid.
Gigi Becali a ajuns la un acord cu Neluțu Varga pentru transferul lui Daniel Bîrligea la FCSB. Mai mult decât atât, patronul campioanei României a dezvăluit că a semnat deja actele cu CFR Cluj, însă lipsește, deocamdată, semnătura atacantului de 24 de ani.
Omul de afaceri din Pipera a dezvăluit că Dan Șucu a intrat pe fir și le-a făcut o ofertă de 1,8 milioane de euro în trei tranșe celor de la CFR Cluj pentru a-l aduce pe Daniel Bîrligea la Rapid. Gigi Becali este șocat de atitudinea omologului de la Rapid.
„Eu nu credeam că Șucu poate să facă așa ceva. Am vorbit cu Șucu. Mi-a zis că nu are o stare bună. A oferit un 1,8 milioane de euro în trei tranșe. Noi am semnat contractul cu CFR Cluj. Eu nu știam nimic despre ei, eu am negociat cu Varga. Am semnat contractul cu CFR Cluj. După a venit Șucu și a zis că dă 1,8 milioane de euro în trei tranșe.
Alta e că faci concurență și că faci licitație, alta e că ai vândut marfa, marfa e vândută. Mie îmi plăcea de Rareș Pop, am auzit că deja negociază (n.r. Rapid), nu că au semnat. Ce fac acum, intervin și eu? Gata, au fost mai vigilenți și l-au luat. Ce trebuia? Să dau telefon, să negociez? Alta e când e un jucător de valoare și faci licitație, alta e când semnezi cu clubul. Așa cred eu, poate am altă mentalitate.
Știa, mi-a spus mie, că el nu e parte în contract. E posibil, nu știu (n.r. Rapid să-l fi contactat prima pe Bîrligea). Mi-a zis că are o stare proastă când știe că îl ia FCSB pe Daniel Bîrligea.
‘Bine, Dane, atunci hai să ne lăsăm toți de fotbal, nu mai cumpărăm niciun jucător, ca să ai tu o stare bună’. Așa mi-a zis, că are o stare proastă, când știe că FCSB îl ia pe Bîrligea”, a declarat Gigi Becali, la TV Digi Sport.
Gigi Becali este convins că Daniel Bîrligea nu va merge la Rapid. Finanțatorul FCSB susține că atacantul în vârstă de 24 de ani are mult mai multe oportunități în lotul roș-albaștrilor, ținând cont că FCSB va evolua în Europa League, iar Bîrligea ar putea pleca pe un salariu uriaș.
„Nu se duce băiatul ăla la Rapid. Cum să se ducă la Rapid, el este fraier? I-am zis că la anul pe timpul ăsta are 3 milioane de euro salariu. I-am spus așa, i-am scris. Nu știu dacă a crezut, o să vedem mâine (n.r. marți).
În situația asta ești mai tare decât la echipa națională, ai 10 meciuri de jucat până în primăvară și în vară ai plecat. Ăsta e adevărul, să vedem dacă am dreptate. Nu mi-a răspuns la mesaj, dar o să răspundă. Mâine dimineață o să vedeți că e rezolvată treaba.
Eu am fost dezamăgit pentru că eu aveam altă impresie despre Dan Șucu. Nu zic că-mi schimb impresia ca om. Poate că are altă mentalitate. Ți-am spus, am auzit că Rapid negociază cu Rareș Pop și mi-a fost rușine să sun să licitez. Hai că mă sună cineva important”, au fost cuvintele lui Gigi Becali.