Amalia, studenta de 90 de ani din Cluj, poveste de Oscar. La 3 ani, părinții se pregăteau s-o înmormânteze, iar fratele ei a murit după explozia de la Cernobîl: „Psihicul e parșiv, viața e frumoasă”

Povestea Amaliei Simona Tușa, studenta de 90 de ani, răstoarnă toate așteptările și principiile pe care unii le pot avea în viață, fiind un exemplu de rezistență și înțelepciune rar întâlnite, mai ales date fiind toate necazurile (mai puțin știute) la care destinul a supus-o.

Amalia Tușa, studenta de 90 de ani din Cluj Napoca, o poveste care bate orice scenariu de film

Povestea ei nu e doar o lecție de viață, ci o confesiune care te lasă înmărmurit. Studenta de 90 de ani de la Babeș-Bolyai, unde învață teologie ortodoxă, este, înainte de toate, o supraviețuitoare. A fost la un pas de moarte la doar trei ani, și-a pierdut fratele în urma tragediei de la Cernobîl și a trăit într-o Românie care i-a pus constant piedici din motive politice. Astăzi, cu o seninătate greu de explicat, spune simplu: „Psihicul e foarte parșiv și preia tot răul. Viața e frumoasă, trebuie trăită, dar trebuie să știi cum să o trăiești”.

Când avea trei ani, familia se pregătea să o înmormânteze

Povestea Amaliei începe dramatic, aproape cinematografic. Într-un interviu pentru canalul de YouTube Cluj24, aceasta a narat toate pățaniile prin care a fost nevoită să treacă. La doar trei ani, viața ei atârna de un fir de ață. Avea encefalită și trăia într-o vreme în care medicina nu era foarte avansată, așa că speranțele că va trece de acel episod erau minime.

Totuși, tatăl ei, un evreu cu relații bune în America, a făcut tot ce a putut pentru ea, încercând imposibilul. „El avea relații și îmi trimitea din America ceva de îmi făcea mama împachetări de două ori pe zi, dimineața și seara. Nu mi-am revenit și după jumătate de an tata a zis că sigur mor și o îngropăm”, povestește Amalia Simona Tușa, studenta cu care Babeș Bolyai se mândrește.

Digi24.ro

Un soldat israelian lovește cu un ciocan o statuie a lui Iisus din sudul Libanului. Armata confirmă autenticitatea fotografiei

Lacrima mamei a făcut-o să zâmbească, legumă fiind, și așa s-a născut speranța. Amalia renăștea

Momentul respectiv a fost crucial în continuarea poveștii Liei, așa cum îi spunea familia femeii. Imaginea era greu de privit pentru oricine: o mamă care își ține copilul în brațe, care era ca o legumă, pregătită pentru ultimul drum. Viața a găsit o portiță pentru doamna Tușa, în ultima clipă: „M-au înfășurat. Sigur, mama plângea și a căzut o lacrimă pe obrazul meu și eu am zâmbit. Mama s-a dus repede la bunica și a strigat: își revine! Bunica, brutal, a luat-o de mână și a zis: haide, dragă, nu poate muri din cauza ta”.

Digisport.ro

S-a lămurit de Chivu și l-a acuzat în direct la TV: "A ajuns ca Mourinho! Regret că am crezut în el"

Mama Amaliei nu a vrut să renunțe, în ciuda încăpățânării bunicii. „Mama cum era și încăpățânată și luptătoare a zis să cheme un cărăuș, pe Moritz, și să ne ducă la Cluj. Bunicii nu prea i-a plăcut, dar mama a insistat și am primit împachetările alea, pline de bandaje, nu știu cu ce anume erau, și după jumătate de an am început să îmi revin”, și-a continuat povestea bătrâna.

De la prima cumpănă a vieții la studenta cu note mari

Revenirea nu a fost complexă, nu a fost ușoară. A fost o adevărată reconstrucție. De la traumele cu care a rămas după acea encefalită ce îi putea fi fatală, Amalia a ajuns ca la 90 de ani să se laude cu notele bune pe care le are la facultate. „Am început să învăț să umblu, să vorbesc, să scriu. Vorbeam mai sacadat, acum nu mai pot să scriu, doar oral răspund la examene și nu mă plâng, dar e mai greu să răspunzi oral. În scris, te mai poți inspira și din telefon (n. red.: glumește), dar eu la oral nu puteam să mă inspir. Am terminat anul 1 cu 8,65, anul 2 cu 9,17 și semestrul ăsta pot să zic că toată grupa am fost foarte slabi, am luat un 7 și mi-au stricat media, așa că acum am 8,85”, povestește studenta, cu o seriozitate perfect combinată cu umor.

Singurul ei frate a murit după explozia de la Cernobîl

O altă rană dureroasă pentru ea și familia ei a venit ani mai târziu, odată cu explozia de la Cernobîl. Fratele ei, om respectat, șef la catedra termotehnică a Politehnicii din Cluj, a murit în condiții dramatice. „Când a fost explozia la Cernobîl a murit. A fost ofițer de serviciu și n-a putut să doarmă. Toată noaptea se plimba cu portarul în curte și dimineața când a mers să vadă gradul de radioactivitate era cel mai ridicat acolo pe Feleac”, își amintește Amalia Tușa.

Comuniștii n-au lăsat-o să dea la Drept

Tinerețea Amaliei nu a fost lipsită de nedreptăți. Ea a vrut să dea la facultate imediat după ce terminase liceul cu nota 10, dar sistemul nu a vrut-o. Nu era obedientă, nu era pe placul partidului. A vrut să dea la Drept, s-a pregătit pentru examen (deși, după cum relatează ea, putea intra și fără). „Profesorul care supraveghea a fost chemat afară de cineva. A revenit și a zis: Tușa Amalia cine e?

M-a poftit afară. Eu am crezut că intru la facultate fără examen. Eu am terminat liceul cu 10 și pe vremea aia se se putea la orice facultate fără examen. A început să mă jignească, să spună că sunt dușman al poporului și chestii din astea. Între timp a fost închis tatăl meu. Am plâns cu disperare până acasă”, a explicat, cu regrete, Amalia.

A vrut să dea la Facultatea de Litere după ce a născut, dar s-a răzgândit

Acel episod a rupt ceva în ea, ghinionul ei fiind că a prins perioada dură a lui Gheorghiu Dej, în care oamenii care nu conveneau erau dați la o parte și batjocoriți, unii dintre ei chinuiți în închisori care amintesc de lagărele naziste. Apoi, s-a căsătorit și a făcut un copil, dar nu a renunțat la visul de a face o facultate. A vrut să dea la Facultatea de Litere, dar s-a răzgândit când și-a amintit că are un puișor de crescut.

„Între timp, m-am căsătorit, m-a despărțit și l-am născut pe fiul meu. I-am spus mamei am să încerc la Litere, fiindcă acolo mi-am dat seama că am greșit să merg la Drept când eram dușman al poporului la așa vârstă mică. Am zis asta pentru că îmi plăcea literatura. (…) Mama mi-a zis că nu are nimic împotrivă și îmi îngrijește copilul, dar mi-a zis că după ce terminam mă repartizau în vârf de munte, că așa era. Mi-a zis că n-am să pot să vin des să-mi văd copilul crescând. Din cauza asta, m-am gândit că are dreptate și am pus pe primul loc copilul. N-am regretat că știam că iar mă depistează și mă dă afară”, a povestit Amalia.

Cum a ajuns, însă, studentă la 88 de ani? Amalia este acum în anul trei, iar minunea a fost posibilă datorită unei asociații din care face parte de mai bine de 27 de ani. Acum trei ani, asociația de seniori în care are diverse activități alături de alți vârstnici, a încheiat un proiect de colaborare cu Babeș-Bolyai. „M-a întrebat coordonatoarea de la asociația noastră, Mihaela Marcovici, dacă nu vreau să dau la facultate, la Teologie. Am zis că merg fără să am vreo reținere. Am venit, am dat, am reușit la buget. E o plăcere pentru mine. Îmi place că am în jurul meu tineret. Iubesc foarte mult tinerii”, a dezvăluit femeia.

Lucrarea de licență, inspirată din viața ei

Pentru lucrarea de licență, influențată de cultura și religia iudaică, dar și de propriile ei experiențe, a ales să treacă pe foaie povestea soțiilor lui Iacob, care erau surori. Lucrarea ei se va numi „Lia și Rahel”. „M-am inspirat din viața mea. Fostul meu avea o amantă pe care mi-a adus-o într-o seară să se culce la noi. Eu n-am vrut să mă despart de el că toate cunoștințele o să mă judece, că sunt o femeie ușoară, divorțată. Am fost crescută în spiritul faptului că oamenii sunt toți bun”, a adăugat Amalia.