Important de știut, la fel ca în cazul perioadei Covid-19, nu vor beneficia de această amânare persoanele care și-au făcut un obicei din a nu plăti ratele la bănci.
“Prezentul act normativ are în vedere crearea unor facilităţi privind obligaţiile de plată a ratelor şi dobânzilor scadente aferente împrumuturilor acordate debitorilor persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, întreprinderilor mici şi mijlocii, profesiile liberale şi cele care se exercită în baza unor legi speciale, indiferent de forma de exercitare a profesiei şi persoane juridice după cum urmează: moratoriul se adresează atât persoanelor juridice, cât şi persoanelor fizice afectate de această criză şi prevede posibilitatea amânării la plată pe baza solicitării adresate de debitor către creditor pe o perioadă limitată de până la 9 luni; obligaţia de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, acordate debitorilor de către creditori până la data de 30 aprilie 2022, se suspendă la cererea debitorului pentru o perioadă de cel mult 9 luni”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Potrivit documentului, persoanele juridice vor fi nevoite să prezinte o declarație pe proprie răspundere privind afacerea, în sensul scăderii cu minimum 25% a mediei rezultatelor lunare pe ultimele trei luni anterioare solicitării. Situația va fi comparată cu situația similară a anului 2021, potrivit Agerpres.
Pentru debitorii înființați cu mai puțin de 12 luni în urmă, analiza va fi realizată prin raportare la media rezultatelor de la înființare. Totodată, va fi obligatoriu angajamentul de a nu plăti dividende și de nu a acorda sau rambursa credite către acționari.
Mai mult, la fel ca și în perioada pandemiei, băncile se vor asigura că eventualii debitori nu au incidente de plată înregistrate la Centrlaa Incidentelor de Plăți în ultimele 6 luni, precum și faptul că nu înregistrează un nivel al activului net sub nivelul unei valori egale cu jumătate din capitalul social, potrivit sursei citate.
Persoanele fizice trebuie să prezinte o declarație pe proprie răspundere similară că au înregistrat o creștere cu minimum 25% a cheltuielilor medii lunare în contextul crizei actuale, în raport cu cheltuielile din aceeași perioadă a anului 2021. Important de reținut, persoanele care au înregistrat deja întârzieri la plată sau restanțe în ultimele 6 luni nu vor fi eligibili pentru amânare. Așadar, proiectul de lege nu se adresează rău-platnicilor.
Persoanele juridice aflate în insolvență sau incapacitate de plată nu vor beneficia de amânarea ratelor. Conform sursei citate, ”proiectul stabileşte capitalizarea dobânzii la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare”.
În cazul creditului Noua Casă se va aplica o dobândă de 0% pe care statul, prin Ministerul Finanțelor, vor acorda creditorilor o garanție pentru riscul de neplată.
Potrivit legii, cei ce vor beneficia de această lege pot amâna o singură plată, o singură dată.
”Stabilirea datei de referinţă faţă de care se calculează termenul până la care creditorul transmite modificarea clauzelor contractuale, în funcţie de data la care aceasta a fost aprobată în baza documentaţiei complete transmise de debitor”, mai este specificat în proiectul de lege.