Simona Halep (locul 18 WTA) va da piept cu Amanda Anisimova (locul 25 WTA) în sferturile de finală de la Wimbledon 2022. Românca a distrus-o în turul 3 pe Paula Badosa (24 de ani, locul 4 WTA), scor 6-1, 6-2. Americanca se teme să n-aibă soarta sportivei iberice.
Halep și Anisimova s-au întâlnit în urmă cu două săptămâni, în sferturile de finală ale turneului de la Bad Homburg, iar românca s-a impus fără drept de apel, scor 6-2, 6-1.
„Am jucat cu Halep acum ceva mai mult de o săptămână, e foarte greu să joci împotriva ei pe iarbă. A jucat foarte bine în acea partidă, dar acel duel a fost foarte greu pentru mine și pentru că am simțit un disconfort la încheietură. Ca atare, nu am fost capabilă să îi ofer cea mai bună replică.
Știu că mă așteaptă un nou meci foarte greu, dar abia aștept să o întâlnesc iar. Sunt sigură că amândouă vom da o luptă pe cinste pentru calificarea în semifinale”, a declarat Amanda Anisimova, conform wtatennis.com.
În turul 3 de la Wimbledon, americanca în vârstă de 20 de ani a câștigat meciul contra lui Harmony Tan, scor 6-2, 6-3.
„Când am venit aici, nu am crezut că va fi posibil să ajung așa departe. E un vis devenit realitate. E a doua mea semifinală la un Grand Slam, dar prima oară nu am apreciat performanța așa cum ar fi trebuit.
Abia după aproximativ un an am început să înțeleg pe deplin ce realizasem, ce înseamnă acel rezultat pentru mine. Abia când jocul nu îți mai merge și ești eliminată mereu în primele tururi înțelegi ce ai realizat.
E greu să îți mai găsești motivația în astfel de momente, dar am continuat să muncesc. Din acest motiv sunt atât de fericită să ajung acum în sferturi la Wimbledon”, a adăugat Anisimova.
Confruntarea din sferturile de finală de la Wimbledon 2022 va fi a patra dintre Simona Halep și Amanda Anisimova. Până acum, românca s-a impus de două ori, iar americanca o singură dată.