Informaţia că administraţia Trump analizează amânarea cu două luni a ridicării vizelor pentru români, a stârnit agitaţie la Bucureşti, în condiţiile în care nu s-a primit o notificare oficială în acest sens din partea americană. Totuşi, o postare pe Facebook a Ambasadei SUA la Bucureşti, aparent fără nicio legătură cu amânarea ridicării vizelor, readuce în discuţie anularea alegerilor prezidenţiale din luna noiembrie.
Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a confirmat pentru HotNews că „reanalizează recenta desemnare a României în Programul Visa Waiver, în concordanță cu preocuparea administrației Trump pentru securitatea țării”, dar cu toate acestea la guvernu nu a ajuns nicio comunicare oficială în acest sens.
Faptul că nu s-a primit nicio informare oficială din partea SUA a fost întărit de premierul Marcel Ciolacu, care a spus sâmbătă: „Nu am primit încă nimic oficial. Am înțeles că sunt anumite lucruri tehnice, dar vom avea o comunicare în perioada următoare”.
În schimb, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, susţine că autorităţile române sunt la curent cu toate operaţiunile părţii americane legate de Visa Waiver.
„Din ceea ce am înțeles noi este că acolo este vorba, în Statele Unite, de o evaluare a tuturor programelor care sunt contingente subiectului migrației. Deci nu este o chestiune legată de România sau de Visa Waiver, ci de faptul că problematica migrației este sub o evaluare din partea noii administrații, în vederea politicilor pe care le anvizajează în viitor”, a transmis ministrul Predoiu.
Dacă cineva aştepta o reacţie măcar din partea Ambasadei SUA la Bucureşti, aceasta a venit însă fără nicio referire la Visa Waiver, însă reia discursul de luna trecută, al vicepreşedintelui JD Vance, în care critica anularea alegerilor prezidenţiale din ţara noastră.
„Am ajuns, desigur, în punctul în care situația a devenit atât de gravă încât, în decembrie anul acesta, România a anulat rezultatele alegerilor prezidențiale pe baza unor suspiciuni șubrede ale unui serviciu de informații și a presiunii enorme din partea vecinilor săi continentali. Din câte am înțeles, argumentul a fost că dezinformarea rusă a afectat rezultatul alegerilor din România, dar i-aș ruga pe prietenii mei europeni să pună lucrurile în perspectivă.
Puteți crede că este rău ca Rusia să cumpere reclame în social media pentru a vă influența alegerile. Noi cu siguranță credem asta. Puteți condamna acest lucru chiar și pe scena globală. Dar dacă democrația voastră poate fi distrusă cu câteva sute de mii de dolari în publicitate digitală, din partea unei țări străine, atunci încă de la început nu a fost o democrație foarte puternică”, se arată în postarea publicată de Ambasada SUA la Bucureşti.