News

Ambasada Suediei, mesaj de ziua Serviciului Român de Informații! Urarea inedită

26.03.2019 | 10:15

Ambasada Suediei are o urare inedită de ziua Serviciului Român de Informații, înființat pe 26 martie 1990. Mesajul a fost postat pe pagina de Facebook a reprezentanței diplomatice și a devenit viral după doar câteva minute.

Ambasada Suediei, mesaj pentru „băieții cu ochi albaștri”, de ziua Serviciului Român de Informații!

„Către: „Băieții blonzi cu ochi albaștri”. De la: Băieții blonzi cu ochi albaștri. La mulți ani!”, este mesajul Ambasadei Suediei la aniversarea a 29 de ani de la înființarea SRI. Este de notorietate faptul că angajaților SRI li se spune „băieții cu ochi albaștri”.

Serviciul Român de informații a fost înființat pe 26 martie 1990. Protejarea valorilor democratice şi promovarea intereselor naţionale ale României şi ale aliaţilor săi pentru realizarea securităţii naţionale, asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi apărarea statului de drept sunt principalele direcții ale misiunii SRI, se spune pe site-ul serviciului condus, în prezent, de Eduard Hellvig.

Mesaj inedit al Ambasadei Suediei
Mesaj inedit al Ambasadei Suediei

Mesajele SRI de Dragobete și de 8 Martie, virale

Și mesajele SRI de pe Facebook devin, de cele mai multe ori, virale. S-a întâmplat asta atât de Dragobete, cât și de 8 Martie. Mesajul „Nu te poți ascunde la nesfârșit” postat de SRI  de Dragobete a fost distribuit de peste 1.700 de ori, în patru ore. „Poate vă ocupați și de cei care au devalizat România”, a scris unul dintre românii care au comentat la postare.

„Vă mulțumim că ne ascultați!”, a fost mesajul adresat doamnelor de către SRI, pe 8 Martie. „Îmi confirmați că nu vorbesc singură! Să fiți iubiți! La mulți ani femeilor de pretutindeni!”, „Măcar mă ascultă și pe mine cineva ???? Aștept să-mi și răspundă”, „Daca tot ne ascultati…. o floare si voi asa ca deh stiti cam de ce „plangem””, „Hei, hei, SRI! Aveti idee unde mi-am pus soseta rosie? Am zis sa intreb aici, ca stiu ca le stiti pe toate” , au fost doar câteva dintre comentariile internauților.

Tags: