Valery Kuzmin, ambasadorul Moscovei în țara noastră, face noi declarații revoltătoare. Reprezentantul țării care a invadat Ucraina, un stat independent, spune că, în decursul istoriei, românii sunt cei care au comis ”atrocități” pe teritoriul rus.
Ambasadorul Rusiei în România a acordat un amplu interviu pentru presa regimului de la Kremlin. În contextul ultimelor tensiuni diplomatice între București și Moscova, Kuzmin a deplâns ”rusofobia românească”.
Trimisul Kremlinului spune că Rusia nu a venit niciodată pe pământ românesc ca o cuceritoare și nici nu a comis aici crime de război și ”atrocități nebunești” așa cum au făcut românii pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice (URSS).
”Rusofobia chiar există în România și are rădăcini geopolitice foarte concrete. În secolele XVIII-XIX, Rusia s-a străduit să ajungă la mări calde pentru a asigura trecerea nestingherită a navelor comerciale pe piețele mondiale.
Interesele rusești au coincis sau au fost apropiate de cele românești, întrucât, prin lupta cu Imperiul Otoman, Rusia a deschis calea şi pentru viitoarea independență a României”, spune Kuzmin, pentru agenția TASS, scrie România Actualități.
Kuzmin mai spune, în acest interviu, că după războiul Crimeii, elita română a făcut o alegere în favoarea Franței lui Napoleon al III-lea, care s-a comportat față de Rusia ca un rival geopolitic. Apoi, acesta lansează acuzații extrem de grave.
”Dar principalul lucru este că Rusia nu a venit niciodată pe pământ românesc ca o cuceritoare, nu a comis niciodată crime de război, atrocități nebunești, asemănătoare cu cele pe care trupele române le-au comis pe teritoriul Uniunii Sovietice. Amintiți-vă doar de masacrul evreilor de la Odesa, de care este responsabil regimul Antonescu…
Și totuși, bunele tradiții de simpatie, prietenie, rudenie spirituală pe baza ortodoxiei au existat și mai există. Acum sunt distorsionate de straturile geopolitice recente și, din păcate, nu văd încă forțe în România care ar îndrăzni să ridice vocea în favoarea restabilirii adevărului istoric despre relațiile noastre”, a spus acesta.
Vorbind despre poziție geopolitică a țării noastre, Kuzmin a declarat că ”România este orientată spre Washington”. ”Politica neprietenoasă, și în ultimii ani, deschis ostilă a NATO și a SUA față de Rusia este percepută în România complet necritic, fără a ține cont de modul în care aceasta poate afecta relațiile bilaterale.
Tratatul de relații de prietenie și cooperare dintre Federația Rusă și România din 2003 s-a transformat, de fapt, într-o declarație de bune intenții”, a afirmat ambasadorul rus. Apoi, acesta a concluzionat că ”relațiile interstatale sunt la un nivel apropiat de zero”.