News

O ambulanță care transporta o mamă și copilul ei de 3 ani, implicată într-un accident la Sibiu

Salvarea ar fi intrat într-o mașină aflată pe contrasens, cu toate acestea, în urma accidentului, nimeni nu a fost rănit. Martorii spun că ambulanța folosea doar semnalele luminoase.
22.01.2022 | 23:35
O ambulanta care transporta o mama si copilul ei de 3 ani implicata intrun accident la Sibiu
Accidentul a avut loc la ieșirea din Sibiu. Credit foto: Credit foto: Captură video YouTube
ADVERTISEMENT

Un accident fără victime a avut loc sâmbătă, 22 ianuarie, în Sibiu. Au fost implicate o autospecială a Serviciului de Ambulanță din Sibiu și o altă mașină care se afla pe sensul opus de mers.

Accidentul care a avut loc la ieșirea din municipiul Sibiu, pe strada Ștefan cel Mare, nu s-a soldat, din fericire, cu victime. Cu toate acestea, mașina care a fost lovită de ambulanță a fost împinsă într-un stâlp din apropiere, notează Antena 3.

ADVERTISEMENT

Ciocnirea dintre cele două autoturisme s-ar fi produs atunci când șoferul autospecialei ar fi depășit o mașină și ar fi intrat pe contrasens. Ulterior, s-a lovit frontal de un autoturism care se pregătea să vireze în partea stângă.

“Autoturismul lovit de ambulanță a fost proiect într-un stâlp de pe marginea drumului în urma impactului”, a transmis Genu Scridon, purtător de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Sibiu.

ADVERTISEMENT

Trebuie precizat că, în urma impactului produs de către autoturism, stâlpul în care acesta s-a oprit a fost rupt și doborât la pământ.

Femeia care se afla la volanul mașinii lovite de ambulanță a prezentat răni ușoare, dar a refuzat transportarea la spital. În plus, în urma impactului, ea ar fi suferit și un atac de panică.

ADVERTISEMENT

Informațiile oferite de către martorii care au asista la acest accident arată că echipajul ambulanței folosea doar semnalele luminoase, cele acustice fiind oprite.

“Polițiștii rutieri au stabilit că șoferul a intrat într-o depășire neregulamentară, motiv pentru care va fi sancționat contravențional cu amendă și îi va fi suspendat permisul pe o perioadă de 60 de zile”, a transmis Luciana Lazăr”, purtătoare de cuvânt a IPJ Sibiu.

ADVERTISEMENT

Ambulanța transporta o mamă și un copil

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Sibiu a transmis că la autospeciala transporta la spitalul de pediatrie din municipiu un copil de trei ani și mama acestuia.

În urma acestui accident, cei doi nu au fost răniți. Ulterior, o altă ambulanță a ajuns la fața locului și i-a preluat pe cei doi.

“Șoferița autoturismului a refuzat transportul la spital și nu a suferit răni. Copilul transportat la Sibiu și mama lui aveau centurile puse în ambulanță, nu au suferit nici ei nicio vătămare corporală”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.

După producere accidentului, oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili care sunt circumstanțele exacte în care a avut loc ciocnirea dintre ambulanță și autoturism.

ADVERTISEMENT