Angajații de la Apele Române au montat în ultimele zile o serie de diguri provizorii alcătuite din saci de nisip, în județul Călărași. ”Munca” acestora a fost criticată și ironizată în spațiul online.
În ultimele zile, Apele Române au continuat construirea unor diguri provizorii din saci de nisip, paralel cu linia de apărare existentă. Rolul acestor saci este acela de a stopa pătrunderea apelor în cazul apariției unor breșe. Exista pericolul ca debitele Dunării să fie în creștere în această perioadă.
”Sute de saci se montează în zonele Ciocăneşti şi Baital de pe braţul Borcea din judeţul Călăraşi prin realizarea unor diguri provizorii, paralele cu linia de apărare existentă. Intervenim cu forţe proprii în toate zonele vulnerabile, astfel încât tranzitarea debitelor să se realizeze în siguranţă.
Apele Române Buzău-Ialomiţa, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Călăraşi, continuă construirea unor diguri provizorii din saci geocontaineri, paralel cu linia de apărare existentă, menite să stopeze pătrunderea apelor în cazul apariţiei unor breşe. Pe o lungime de 350 de metri, în zona Baital, pe braţul Borcea, pe malul drept al Dunării, vor fi montaţi în aceste zile peste 400 de saci”, anunța, pe Facebook, Administrația Națională Apele Române (ANAR).
Aceste amenajări efectuate de Apele Române la Ciocănești și Baital, pe brațul Borcea, au stârnit valuri de critici și ironii pe rețelele de socializare. Internauții le consideră măsuri fără rost, luate în pripă.
”Dacă și ăsta e zid de apărare contra inundațiilor, cred că ar trebui să vă dați toți șefii demisia de la Apele Române și să plecați acasă! Oricum sunteți puși acolo politic și nu aveți nicio legătură cu domeniul”, este părerea unui cetățean.
Un altul nu vede cum o viitură pe Dunăre poate fi stopată de acești saci de nisip. ”O viitură se oprește fix în sacii voștri! Doamne ferește! Multă minte vă lipsește!”.
Aproape toate comentariile din online au avut explicații de la Apele Române. Instituția preciza că lucrarea nu este una de mântuială, ci că așa sunt normativele. Totul ar face parte dintr-un plan de apărare mai amplu.
Cetățenii nu s-au oprit însă din seria ironiilor. ”Fi-miu are 7 ani. Fi-mea are 5 ani. Eu pot să pun pariu că dacă îi aduc la fata locului cu 2 basculante de lego, vor inventa un sistem de 5 ori mai bun decât mizeria asta sinistră. Până și ei m-au întrebat: tati, de ce au pus sacii în picioare? Când vine apa mare nu o să îi împingă peste cap?!” a postat unul dintre internauți.
”Se vede că nu ați avut parte de lego în copilărie! Bravo, tot așa să continuați, România lucrurilor bine făcute / Eu am crezut că sunt la mișto pozele care circulau pe net. Am zis că vrea careva să vă denigreze”, adaugă alți cetățeni.