Fotbal international

Amendă incredibilă pentru Arda Turan! Pedeapsă fără precedent după bătaia din club

16.10.2018 | 18:33
Amenda incredibila pentru Arda Turan Pedeapsa fara precedent dupa bataia din club

Mijlocașul Arda Turan a primit o amendă incredibilă din partea clubului Istanbul Bașakșehir, după ce l-a bătut într-un club din capitala Turciei pe un cântăreț celebru. Fotbalistul a fost pus sub acuzare de un tribunal și riscă o pedeapsă ce poate ajunge la 12 ani și jumătate de închisoare.

Acuzat de hărţuire sexuală, deţinere ilegală de armă şi agresiune, Arda Turan a recunoscut incidentul petrecut săptămâna trecută, dar a negat faptul că i-a făcut avansuri lui Ozlem Ada Sahin, soția cunoscutului artist Berkay Sahin.

Arda Turan sărbătorește un gol marcat pentru Istanbul Bașakșehir
Arda Turan sărbătorește un gol marcat pentru Istanbul Bașakșehir

Arda Turan a fost amendat cu 370.000 de euro de clubul Istanbul Bașakșehir după bătaia din club

Până la o decizie din partea istanței, Arda Turan a fost amendat de clubul Istanbul Bașakșehir cu suma de 2,5 milioane de lire turcești (aproximativ 370.000 de euro). În comunicatul grupării turce, publicat pe site-ul oficial, se mai menționează că jucătorul își va continua acitvitatea sportivă până la o decizie finală în acest caz, dar clubul își rezervă dreptul de a mai lua și alte măsuri disciplinare.

Arda Turan, care a fost împrumutat la formația Istanbul Bașakșehir de FC Barcelona, l-a lovit cu pumnul în față pe cântărețul Berkay Sahin, care a ajuns la spital cu nasul spart și a avut nevoie de operație. Fotbalistul a mers la spital să-și ceară scuze, iar acolo a mai avut loc un incident, pistolul jucătorului descărcându-se.

Fotbalistul în vârstă de 31 de ani, care a mai jucat în cariera sa la echipele Galatasaray Istanbul, Manisaspor și Atletico Madrid, a mai fost protagonistul unui incident grav la finalul sezonului precedent când a bruscat un arbitru asistent la întâlnirea cu Sivasspor, nemulțumit de o decizie a acestuia. În urma celui incident, Arda Turan a fost suspendat inițial pentru 16 etape, dar apoi Comisia de Disciplină a Federației Turce de Fotbal i-a redus pedeapsa la 10 meciuri.