News

Amenda record primită de un șofer din Suceava. A încălcat 16 reguli de circulație

19.10.2020 | 11:45
Amenda record primita de un sofer din Suceava A incalcat 16 reguli de circulatie
ADVERTISEMENT

Un  șofer de doar 20 de ani din Siret, județul Suceava a primit cea mai usturătoare amendă dată vreodată de polițiștii de la Rutieră, după ce a încălcat nu mai puțin de 16 reguli de circulație și chiar a încercat să scape de echipajul care pornise în urmărirea lui.

Totul a început în momentul în care aparatul radar l-a surprins gonind cu o viteză de peste 100 de kilometri la oră în localitate. Refuzând să oprească la semnalele agenților, „eroul nostru” a pătruns pe contrasens și a depășit pe linia continuă.

ADVERTISEMENT

Ba chiar și-a lovit de mai multe ori mașina și a accidentat intenționat o mașină a poliției în încercarea de a scăpa. Pentru toate aceste „isprave” s-a ales cu permisul suspendat timp de 4 ani și va trebui să scoată din buzunar 20.880 de lei.

Un șofer din Suceava a primit cea mai usturătoare sancțiune aplicată vreodată

Permisul suspendat până în 2024… Amendă de 20.880 lei… Acestea sunt cele mai mari sancțiuni date vreodată unui șofer și de ele a „beneficiat” un tânăr de 20 de ani din orașul Siret, județul Suceava.

ADVERTISEMENT

16 nereguli la regimul rutier au identificat polițiștii suceveni, în timp ce îl urmăreau pe acesta pentru că nu a oprit la semnalele lor.

Nu este nicio greșeală, abaterile constând în viteză excesivă (mult peste 100 de km/h în localitate), neoprire la semnal sau deplasare pe contrasens, fiind înregistrate la ore diferite și la indicatori, kilometri diferiți, astfel că au fost cumulate.

ADVERTISEMENT

O singură înregistrare a radarului privind viteza excesivă înseamnă 90 de zile de suspendare a permisului.

Într-un final, Ionuț și Mihai, cei pe care îi vedeți în poză, alături de colegii lor, au reușit să-l blocheze pe tânărul teribilist, înainte de a pune în pericol viața cuiva”, se arată în mesajul publicat pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne.

ADVERTISEMENT

O șoferiță din Constanța a scăpat de amendă, deși a fost prinsă gonind cu 111 km/h

Mult mai norocoasă a fost, în schimb, o tânără din Constanța reperată de radar în timp ce gonea cu 111 km/h pe o secțiune de drum a cărei limită de viteză este de 50 km/h. Aceasta a cerut anularea amenzii în valoare de 1.305 lei dictate împotriva sa, pe motiv că ar fi respectat viteza legală la intrarea în localitate, iar magistrații i-au dat câștig de cauză.

Prin urmare, se anulează nu doar procesul verbal de contravenție, ci și măsura de suspendare a permisului pentru 90 de zile, deși reprezentanţii IPJ Constanţa au pus la dispoziția instanței înregistrarea video din care reiese atât viteza de circulație a autovehiculului, cât și data, respectiv ora săvârșirii faptei contravenționale.

De asemenea, în imagini se poate observa numărul de înmatriculare al autoturismului a cărui viteză a fost reținută prin procesul verbal de constatare și sancționare. Instanța a apreciat, însă, că acesta din urmă nu putea fi stabilit din înregistrarea video depusă la dosar, în condițiile în care nu era vizibil în mod clar.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 5.2.1 din Norma de Metrologie Legală NML-021-05, legalitatea cinemometrului este valabilă numai pe autovehiculul pe care acesta era montat la momentul efectuării verificării metrologice.

Din buletinul de verificare metrologică BBSC-02.01-3496/23.04.2020, rezultă că, în momentul verificării metrologice, aparatul radar era montat pe autospecială. Nu se poate determina, în schimb, dacă autoturismul respectiv este cel pe care era montat la momentul constatării faptei, în condițiile în care procesul verbal nu conține nicio mențiune cu privire la acest aspect.

ADVERTISEMENT
Tags: