Un șofer din Iași a demonstrat în instanță că nu a consumat alcool și că s-a șters la gură cu șervețele umede. Drept urmare, a scăpat de o amendă a poliției, în valoare de 1305 lei.
Ieșeanul și-a făcut dreptate după un an, când pe 1 iunie 2021, fiind victimă a unui accident rutier, s-a ales nu doar cu o amendă ci și cu permisul suspendat pentru o perioadă de 90 de zile, scrie Ziarul de Iași.
Mare i-a fost mirarea să vadă că alcoolemia i-a ieșit pozitivă, la aparatul etilotest. În zadar a explicat atunci polițiștilor că s-a șters de sânge, la gură cu șervețele umede și că dintr-o astfel de cauză concentrația alcoolului în aerul expirat a rezultat de 0,06‰.
Conducătorului auto i s-au recoltat și probe biologice la Spitalul ”Sf. Spiridon”, iar acolo s-a aflat că nu avea nicio urmă de alcool în organism. Văzând că nici așa nu este crezut, individul a acționat în instanță și a cerut anularea procesului-verbal de contravenţie.
Magistrații au verificat temeinicia procesului-verbal și au ajuns la concluzia că a fost întocmit corect, cu toate detaliile necesare pentru stabilirea faptelor. Însă, amenda pentru alcool au observat că nu are nicio acoperire faptică.
”Dispoziţiile legale prevăd posibilitatea conducătorului de autovehicule de a solicita recoltarea de probe tocmai ca expresie a dreptului său la apărare.
Având în vedere rezultatul analizei toxicologice, instanţa apreciază că petentul a făcut proba contrară rezultatului obţinut cu aparatul alcooltest, drept pentru care nu poate reţine existenţa elementelor constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. a) din OUG nr. 195/2002 (conducere sub influenţa alcoolului, n.r.)”, este hotărârea judecătorilor.
Cu toate acestea, șoferului i-au fost menținute avertismentul şi punctele de penalizare pentru că nu a oprit regulamentar, dar nici el nu le-a contestat.
Între timp, angajații Inspectoratului Poliţiei Judeţene au făcut apel împotriva deciziei judecătorești, dosarul intrând acum pe rolul Tribunalului.