News

Amenințări cu moartea și cu răpirea copiilor în Poliția Locală Sector 1. Mărturii cutremurătoare

03.02.2021 | 20:50
Amenintari cu moartea si cu rapirea copiilor in Politia Locala Sector 1 Marturii cutremuratoare
ADVERTISEMENT

Un polițist a mărturisit într-o ședință a Consiliului Local Sector 1 că se teme pentru viața sa în urma unei filmări în care mai mulți polițiști își ceartă un coleg care nu vrea să primească șpagă.

Mai mult, omul legii a mărturisit că o polițistă pe care o cunoaște a fost amenințată că i se va răpi copilul în același context.

ADVERTISEMENT

Polițistul Daniel Moisin, angajat al Poliției Locale Sector 1, a făcut mărturisirea la insistența directorului general Marian Gheorghe, înainte de a se vota o propunere de reorganizare a Poliției Locale Sector 1.

Amenințări cu moartea în Poliția Locală Sector 1

Marian Gheorghe a comentat imaginile în care mai mulți polițiști își certau un coleg pentru că nu primește șpagă.

ADVERTISEMENT

Lucrurile sunt reprobabile, sunt foarte grave, le dezavuez cu cea mai mare hotărâre. Posibilitățile noastre de a acționa sunt limitate la a sesiza organele de urmărire penală. Una dintre persoanele amenințate a venit aici să vă spună câteva cuvinte, să că spună ce s-a întâmplat la unul dintre sediile noastre”, a declarat directorul instituției.

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a criticat dur la rândul său imaginile. „Se întâmplă acum, în cadrul instituției. Amenințări cu moartea, mită, construcții ilegale și alte infracțiuni. Toate acestea au fost girate de conducere și de vechea administrație. A sosit timpul adevărului, timpul curățeniei”, a declarat Armand.

ADVERTISEMENT

Polițistul local Daniel Moisin a dezvăluit că a fost amenințat de colegi. „Lucrurile s-au mai întâmplat. Mă tem pentru viața mea, pentru acele amenințări. Există o doamnă colegă a noastră, a fost amenințată că i se va duce copilul în pădure. Altă persoană a fost amenințată cu băgarea în portbagajul mașinii. Aceste lucruri am venit să vi le spun.

M-am gândit foarte mult, pentru că sunt un funcționar public, un simplu agnet de teren. Lucrurile acestea pot avea și repercursiuni foarte mari în viitor. Dar ar trebui ca dumneavoastră să cunoașteți, lucrurile astea se întâmplă.

ADVERTISEMENT

Vom face plângeri penale, vom merge la organele abilitate. Dar am crezut că e datoria mea să anunț conducerea Poliției Locale”, a explicat polițistul amenințat, conform ziare.com.

Astfel de cazuri nu ar fi solitare și au fost mușamalizate în trecut de nenumărate ori.

Reorganizarea Poliției Locale nu a trecut, pentru că cei din PNL și PSD s-au abținut de la vot sau au votat împotrivă.

„Pentru PNL+PSD nu există mafia din poliția locală, nu există problema începerii școlilor, problema spitalelor. Există doar o singură problemă, să plătim facturi ilegale către firma de salubritate adusă de ei în primărie”, s-a plâns Armand pe Facebook.

ADVERTISEMENT