Mexic – Anglia a fost unul dintre cele mai interesante dueluri din optimile de finală de la Campionatul Mondial din SUA, Canada și Mexic. Naționala lui Thomas Tuchel a înscris de două ori în prima repriză prin Jude Bellingham, ca diferența să fie redusă de Quinoes înainte de pauză. Ulterior, britanicii au mai punctat prin Harry Kane, iar golul reușit să Jimenez nu a fost suficient pentru a trimite duelul în prelungiri.
În minutul 54 al întâlnirii, când Anglia se afla în avantaj minim pe tabelă, Jarell Quansah a văzut direct cartonașul roșu din partea arbitrului după un fault dur. Acest eveniment a stârnit entuziasm în rândul suporterilor mexicani, deoarece mai era de jucat, iar Mexic putea reveni pe tabelă. Totuși, golul lui Harry Kane a stins speranțele fanilor sud-americani.
Nu toți susținătorii Mexicului au avut parte de un comportament civilizat pe stadion. În momentul în care Quansah a fost eliminat, un suporter a început să îl amenințe pe David Bentley, jucător ce a evoluat pentru naționala Angliei. Fostul internațional a surprins momentul în care i se striga: „Están muertos”, în traducere: „Sunteți morți”.
Clipul video s-a viralizat pe rețelele de socializare, acolo unde nu mai puțin de patru milioane de persoane au urmărit desfășurarea suporterului, iar alți 100.000 au apreciat postarea lui David Bentley. Retras din activitate în 2014, fostul mijlocaș a adunat 7 selecții în reprezentativa Angliei.
David Bentley este un fost jucător de fotbal care și-a început cariera la Arsenal. Acesta a bifat ulterior următoarele cluburi: Norwich, Blackburn, Tottenham, Birmingham, West Ham și Rostov. De menționat este că Spurs plătea în vara lui 2008 nu mai puțin de 22 de milioane de euro în schimbul mijlocașului cu 7 selecții pentru Anglia.
Totodată, Bentley a mai revenit în prim-plan printr-o gală de box desfășurată în urmă cu aproape un an. Fostul fotbalist a pierdut lupta în fața lui Jody Morris. În ultima perioadă a devenit un trend ca foștii sportivi de performanță să intre în ring, România avându-i ca exemple pe Daniel Chiriță, Giani Kiriță sau Cristi Bud.