Sport

Denis Shapovalov, Stefanos Tsitsipas și Daniil Medvedev, campionii amenzilor la Australian Open 2022. Câți bani au adunat organizatorii din penalități

Australian Open 2022 a fost un turneu care a început sub semnul scandalului expulzării lui Novak Djokovic și a continuat sub semnul tensiunii, organizatorii fiind nevoiți să aplice amenzi destul de mari.
29.01.2022 | 18:52
Denis Shapovalov Stefanos Tsitsipas si Daniil Medvedev campionii amenzilor la Australian Open 2022 Cati bani au adunat organizatorii din penalitati
ADVERTISEMENT

Ca de fiecare dată, băieții sunt campioni la acest capitol, ei încasând 90% dintre penalități, în timp ce fetele au fost mult mai liniștite.

Pe tablourile feminine s-au acordat doar cinci amenzi, totalul fiind de 9.500 de dolari, iar cea mai mare a fost încasată de franțuzoaica Oceane Dodin, 3.000 de dolari, pentru că a vorbit cu antrenorul în timpul întâlnirii din primul tur.

ADVERTISEMENT

Amenzi de 100.000 de dolari la Australian Open 2022

Totalul amenzilor la această ediție de Australian Open, înaintea finalelor care se vor disputa duminică, se ridică la 99.500 de dolari, campionul absolut în privința avertismentelor fiind canadianul Denis Shapovalov.

Tânărul jucător a încasat nu mai puțin de trei amenzi, cu un total 15.000 de dolari. Favorit 14, Shapovalov a primit prima penalitate pentru conduită nesportivă în victoria dificilă din turul doi cu sud-coreeanul Soon-Woo Kwon.

ADVERTISEMENT

Însă, grosul a venit la întâlnirea pierdută în sferturi cu Rafael Nadal, în care a fost amendat cu 8.000 de dolari pentru conduită nesportivă și cu 4.000 de dolari pentru că și-a rupt racheta. În acel meci, Shapovalov a avut un schimb de replici foarte dur cu arbitrul Carlos Bernandes, pe care l-a acuzat că nu-l penalizează pe spaniol pentru întârzierea jocului, iar la finalul discuție a făcut o afirmație extrem de gravă: ”Sunteți toți corupți”.

Medvedev, sancționat pentru că s-a luat de arbitru

Imediat în spatele tânărului canadian în acest clasament se află finalistul din acest an de pe tabloul masculin, Daniil Medvedev, și grecul Stefanos Tsitsipas. Principal favorit la câștigarea trofeului după expulzarea lui Djokovic, rusul a fost în prim plan pe toată durata turneului.

ADVERTISEMENT

El nu este printre jucătorii apreciați publicului de la Melbourne și a avut reacții dure la adresa spectatorilor în momentul în care aceștia îl huiduiau la interviuri. Însă adevăratul ”spectacol” l-a făcut în meciul câștigat în semifinale cu Tsitsipas.

Medvedev a făcut o criză de nervi la finalul setului 2, pe care l-a pierdut cu 4-6. Iritat de faptul că adversarul său primeşte sfaturi din tribună, rusul a început să ţipe la arbitrul de scaun: ”Eşti prost? Răspunde-mi la întrebare! De ce îl laşi să vorbească? Cum poţi să fii atât de slab la o semifinală? Tatăl lui vorbeşte la fiecare punct”.

ADVERTISEMENT

Pentru aceste ieșiri necontrolate rusul a primit două amenzi. Una de 8.000 de dolari pentru conduită nesportivă și una de 4.000 de dolari pentru semne obscene.

Kyrgios nu putea să scape de penalități

Tstsipas se află pe locul doi la penalități primite la Australian Open 2022, cu un total de 13.000 de dolari. Toate sancțiunile împotriva grecului au fost dictate pentru ”coaching”, lucru de care a fost acuzat și de Medvedev.

El a primit câte 4.000 de dolari amendă la partidele din turul 3 (cu francezul Benoit Paire) și turul 4 (cu americanul Taylor Fritz) și 5.000 de dolari la semifinala pierdută în fața lui Daniil Medvedev.

Topul indisciplinaților este completat, așa cum era de așteptat, de băiatul rău al Australiei, Nick Kyrgios. El a încasat trei amenzi, cu un total de 10.000 de dolari. Primele, de câte 3.000 de dolari, au venit la întâlnirea pierdută în fața aceluiași Medvedev, în turul doi, pentru proferarea de obscenități și ruperea rachetei. Ultima amendă, de 4.000 de dolari, a fost încasată tot pentru că și-a rupt racheta în timpul partidei din semifinalele de dublu.

ADVERTISEMENT