Mai exact, amenzi de peste 500.000 de lei, după controale la peste 100 de furnizori de energie electrică. Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au găsit foarte multe nereguli pe care le-au făcut publice. Ca de obicei, printre aceste probleme se găsește faptul că acești furnizori nu emit la timp facturile.
Alte probleme enumerate, pe lângă neemiterea facturilor conform contractelor încheiate, ar fi ”informarea necorespunzătoare a consumatorilor cu privire la preţul final, practici comerciale incorecte, precum prezentarea preţului energiei electrice ca fiind unul avantajos”.
ANPC a transmis că toate aceste controale au avut loc în perioada 23 septembrie – 4 octombrie, la nivelul întregii țări. ”Astfel, au fost verificaţi 111 operatori economici, abateri fiind identificate la 39 dintre aceştia. De asemenea, au fost controlate 187 de contracte/servicii, fiind constatate abateri la 56 dintre acestea”, au mai arătat inspectorii ANPC.
Au fost date în total 42 de amenzi, în valoare de 518.000 de lei, fiind luate șapte măsuri de ”remediere a site-ului și de încetare a practicii comerciale incorecte”. Președintele interimar al ANPC, Sebastian Hotca, a oferit mai multe explicații și a dat asigurări că ANPC va proteja mereu drepturile consumatorilor.
”Aceste acţiuni de control subliniază angajamentul ferm al ANPC de a proteja drepturile consumatorilor în relaţia cu furnizorii de energie. Este inacceptabil ca interesele economice ale consumatorilor să fie afectate de astfel de practici. Vom continua să veghem asupra corectitudinii furnizării serviciilor esenţiale, asigurându-ne că legislaţia este respectată şi abaterile sancţionate”, a declarat Hotca.
Majoritatea deficiențelor descoperite au fost, așadar, neemitarea facturilor, lipsa din factură a perioadei de facturare, informarea necorespunzătoare a consumatorilor, sau neprecizarea dacă prețul final conține taxe. Pe lista practicilor comerciale incorecte au fost reamintite prezentarea preţului energiei electrice ca fiind un “preţ avantajos”.
”De asemenea, alte probleme descoperite au fost lipsa înscrierii periodicităţii de citire a indexului contorului în vederea facturării pe baza consumului de energie electrică măsurat în contractele de prosumator;
lipsa emiterii facturilor lunare la prosumatori; nerespectarea termenului de 30 de zile de informare a consumatorului în ceea ce priveşte modificările ce pot surveni pe perioada derulării contractului;
lipsa informării cu privire la dreptul acestora de retragere din contract; greşeli în emiterea unor facturi, care duc la afectarea intereselor economice ale consumatorilor; deficienţe privind parametrii de calitate a energiei electrice furnizate; comportament incorect faţă de consumator prin facturarea unor servicii de furnizare energie electrică neprestate”, se mai arată în acest comunicat, conform News.ro