Săptămâna aceasta au avut loc primele meciuri ale anului din America de Sud în calificările pentru Cupa Mondială din 2026. Argentina a obținut două victorii și și-a asigurat calificarea la turneul final.
După ce Argentina a zdrobit Brazilia, scor 4-1, Leo Messi a făcut o postare în mediul online în care l-a atacat pe Raphinha, cel care înjurase naționala ”pumelor” înaintea jocului din preliminariile Cupei Mondiale din 2026.
”Peste tot alături de această echipă națională! Mereu vorbim prin fotbal, pe teren. Felicitări pentru meciul foarte bun pe care l-ați făcut, dar și pentru victoria cu Uruguay”, a scris Messi, pe contul de Instagram.
Argentina a obținut matematic calificarea la Cupa Mondială după remiza dintre Bolivia și Uruguay, 0-0, iar trupa „albiceleste” a sărbătorit în cel mai frumos mod posibil, cu un succes clar, 4-1, împotriva marii rivale Brazilia. Alvarez, Fernandez, Mac Allister și Simeone au punctat pentru gazde, în timp ce reușita oaspeților i-a aparținut lui Cunha.
Selecționerul „pumelor”, Lionel Scaloni, a tras concluziile la finalul întâlnirii. „E victoria echipei. Am jucat ca o echipă, din acest motiv am minimalizat Brazilia. Nu știu dacă e cea mai frumoasă victorie din mandatul meu, au fost și alte meciuri foarte bune.
Am jucat contra unei echipe dinamice, fără poziții fixe. E foarte greu să faci pressing contra unei astfel de echipe. Cheia meciului a fost golul marcat repede, pentru că au fost nevoiți să se desfacă” a afirmat tehnicianul, conform La Nacion.
În celelalte partide din această rundă, Chile și Ecuador au remizat, 0-0, Venezuela s-a impus cu 1-0 contra naționalei din Peru după un gol marcat din penalty de Rondon, iar disputa dintre Columbia și Paraguay s-a încheiat tot la egalitate, 2-2. „Los Cafeteros” au deschis scorul în minutul 1, prin Luis Diaz, și au condus cu 2-0 după reușita lui Jhon Duran, însă oaspeții au revenit prin golurile înscrise de Junior Alonso și Julio Enciso.
În absența lui Lionel Messi, care a ratat această acțiune din cauza unei accidentări, Argentina a obținut o nouă victorie importantă în preliminarii, 1-0 în deplasare cu Uruguay. Partida a fost decisă de reușita superbă a lui Thiago Almada din minutul 68. Fotbalistul lui Lyon, care a evoluat recent în ambele partide din „dubla” cu FCSB din Europa League, a înscris cu un șut excelent de la distanță.
În celălalt meci disputat vineri seară, Ecuador a învins Venezuela cu 2-1 pe propriul teren. Veteranul Enner Valencia a reușit o „dublă” pentru gazde, iar golul oaspeților a fost înscris de Jhonder Cadiz. La finalul etapei 13, Argentina este în continuare lider, podiumul fiind completat de Ecuador și Brazilia.
25 martie:
ora 22:00 Bolivia – Uruguay
26 martie:
ora 02:00 Columbia – Paraguay
ora 02:00 Venezuela – Peru
ora 02:00 Argentina – Brazilia
ora 02:00 Chile – Ecuador
Naționala Braziliei a obținut o victorie dramatică în fața Columbiei, scor 2-1, în etapa a 13-a a preliminariilor sud-americane pentru Cupa Mondială din 2026.
Selecao a deschis scorul prin penalty-ul transformat de Raphinha (6), dar oaspeții au restabilit egalitatea după execuția lui Luis Diaz (41). Meciul se îndrepta spre un rezultat de egalitate, dar brazilienii au dat lovitura în minutul 90+9.
Raphinha i-a pasat în banda stângă lui Vinicius, iar jucătorul lui Real Madrid a pătruns puțin spre centru și l-a învins pe portarul Camilo Vargas cu un șut fabulos de la aproximativ 25 de metri.
Rezultatele înregistrate în partidele din etapa a 13-a a preliminariilor sud-americane:
Ultimele două întâlniri vor avea loc în această noapte după următorul program:
În perioada 21-26 martie vor avea loc partidele din calificările pentru Cupa Mondială 2026 din America de Sud. Majoritatea duelurilor din rundele 13 și 14 se vor disputa la orele dimineții din România.
Cele mai importante dueluri se vor da între Brazilia – Columbia și Uruguay – Argentina în etapa 13, iar în următoarea rundă capul de afiș va fi Argentina – Brazilia.
În clasament, naționala lui Messi ocupă prima poziție cu 25 de puncte. Naționala Albiceleste este urmată de Uruguay cu 20, Ecuador cu 19, Columbia cu 19, Brazilia cu 18 și Paraguay cu 17, toate fiind pe loc de calificare directă la Cupa Mondială 2026.
După aproape 2 ani de la ultima apariție pentru Brazilia, Neymar a fost convocat la echipa națională. Fostul jucător de la Barcelona și PSG și-a găsit forma bună odată cu revenirea la Santos și i-a atras atenția selecționerului Dorival Junior.
Numai că, problemele medicale l-au făcut pe Neymar să rateze cele două partide din luna martie. Jucătorul lui Santos are o ruptură la ligamentele încrucișate care îl vor ține departe de gazon pentru o perioadă importantă.
În aceeași situație se află și bunul său prieten, Lionel Messi. Deținătorul a 8 Baloane de Aur a suferit o accidentare musculară în zona aductorilor, iar selecționerul Scaloni nu s-a putut baza pe serviciile sale.
21 martie:
22 martie:
25 martie:
26 martie:
FANATIK vine, ca de obicei, în ajutorul pariorilor pentru a-și constitui un bilet de succes. Iată câteva dintre variantele care pot fi luate în considerare joi seară, la meciurile din calificările pentru Cupa Mondială 2026:
FANATIK.ro te ține la curent cu toată acțiunea din calificările pentru Cupa Mondială 2026 din America de Sud. Aici vei găsi toate informațiile necesare, actualizări în format LIVE TEXT, iar la final vei putea urmări rezumatul complet al partidelor.
Rămâi conectat la site-ul nostru, unde vei avea acces și la cele mai importante declarații ale fotbaliștilor și antrenorilor implicați în competiție. Totul la doar un click distanță!