Americanii plătesc scump războiul din Iran. Experții militari spun că armata SUA va avea nevoie de ani pentru a-și reface forțele

„Trăim într-o eră a penuriei”, declara J.D. Vance , pe atunci senator, la Conferința de Securitate de la München din 2024. „Nu avem suficientă muniție pentru a susține un război în Europa de Est, un război în Orientul Mijlociu și un potențial conflict în Asia de Est”, avertiza la vremea respectivă actualul vicepreşedinte al SUA. Acum, după doi ani, experţii avertizează că războiul pe care Donald Trump l-a pornit împotriva Iranului va pune și mai mult presiune pe armata americană, deja epuizată, și o va prinde şi mai puțin pregătită pentru un potențial conflict în Asia.

În primele şase zile de război SUA au folosit peste 1.000 de rachete cu rază lungă de acțiune, rare și scumpe

Consecințele Operațiunii Epic Fury s-ar putea resimți ani de zile de acum înainte se arată într-o analiză The Economist, în care sunt prezentate opiniile mai multor specialişti militari şi foşti oficiali ai Pentagonului. Statele Unite au folosit probabil peste 5.000 de tipuri diferite de muniții în primele patru zile ale războiului și aproximativ 11.000 în primele 16 zile, potrivit unei analize realizate de Jahara Matisek, Morgan Bazilian și Macdonald Amoh de la Institutul Payne pentru Politici Publice din Colorado. Acest lucru transformă Operaţiunea Epic Fury în cel mai intens început de campanie aeriană din istoria modernă, depășind chiar și primele trei zile de bombardament NATO asupra Libiei, în 2011.

Abia după ce avioanele americane și israeliene au distrus apărarea aeriană iranienă și au preluat controlul asupra cerului, acestea s-au putut apropia de țintele lor și au putut folosi bombe cu rază scurtă de acțiune, care sunt mai ieftine și disponibile în cantități mai mari. Se crede că Statele Unite au sute de mii de kituri de ghidare JDAM, care pot fi atașate la bombe convenționale. „Avem o rezervă aproape nelimitată”, se lăuda recent şeful Pentagonului, Pete Hegseth, iar la două săptămâni de la începutul conflictului se estima că 99% din munițiile utilizate în Iran erau de acest tip.

Problema principală constă însă în ce s-a consumat înainte de această fază a operaţiunii. În primele șase zile ale războiului, când avioanele americane au trebuit să păstreze o distanță mai mare de ţintele lor, Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale estimează că au fost lansate peste 1.000 de rachete cu rază lungă de acțiune, rare și scumpe. Se crede, de asemenea, că au fost folosite sute de rachete cu rază medie de acțiune, precum și rachete antiradar. Stocurile tuturor acestor sisteme sunt acum mult diminuate, deși cifrele exacte rămân strict secrete.

Digi24.ro

Una dintre cele mai bogate țări europene mai are rezerve de combustibil doar pentru 20 de zile

Armata SUA nu mai achiziţionat din 2023 interceptoare THAAD

O problemă și mai mare este legată de apărarea antiaeriană. Valul de rachete balistice și drone iraniene a consumat o parte semnificativă din interceptoarele americanor. Numai în prima săptămână a războiului se estimează că SUA au folosit aproximativ 140 de interceptoare Patriot PAC-3 MSE și peste 150 de interceptoare THAAD. Stocurile erau şi aşa scăzute, fiindcă anul trecut americanii ar fi folosit un sfert din stocul lor de rachete THAAD pentru a apăra Israelul împotriva atacurilor iraniene.

Digisport.ro

ADIO, Tottenham! Radu Drăgușin a spus "DA"

Refacerea stocurilor de provizii va dura ani de zile, sunt de părere experţii. Costul înlocuirii munițiilor consumate în primele patru zile ale războiului este estimat la 20-26 de miliarde de dolari, potrivit lui Matisek, Bazilian și Amoah. Dar problema nu este legată neapărat de bani, cât mai ales de procesul de fabricaţie. Se crede că Statele Unite au lansat peste 300 de rachete de croazieră Tomahawk în primele zile ale războiului, în condiţiile în care Pentagonul plănuia să achiziționeze doar 57 de rachete noi pentru anul fiscal curent. De asemenea, legat de interceptoare THAAD, încă din 2023 nu au mai existat livrări, pentru acest an nu au fost comandate cantități noi şi doar un număr mic, de 39 de interceptoare sunt, programate pentru livrare în 2027, abia la șase ani după ce au fost comandate.

Pentagonul are planuri ambițioase de a accelera achizițiile pe termen lung şi, printre altele, dorește să crească producția de rachete Tomahawk de la 60 la 1.000 pe an și cea de interceptoare Patriot PAC-3 MSE de la 600 la 2.000, dar Congresul nu a aprobat încă finanțarea. În plus, lanțurile de aprovizionare cu muniții sunt complexe și lente, iar motoarele de rachetă sunt un bun exemplu în acest sens. Unele materii prime pentru fabricarea lor sunt disponibile spre a fi achiziţionate doar de la un număr limitat companii, adesea cu termene lungi de așteptare. Alte componente depind de minerale cheie controlate de China.

„E ca și cum ai conduce o mașină cu 300 de kilometri pe oră luni de zile fără să schimbi uleiul”

„Congresul poate aproba deblocarea peste noapte a 26 de miliarde de dolari. Dar nu poate crea galiu, neodim sau perclorat de amoniu”, arată autorii analizei. Războiul a dus la pierderi mai mici de drone, avioane cisternă și avioane de vânătoare, dar problema mai mare în cazul acestora este uzura și suprasolicitarea lor. Iar acest lucru este cu atât mai vizibil în cazul Marinei SUA. Statele Unite deţin 11 portavioane mari, însă numai câteva sunt disponibile operațional la un moment dat. Două dintre ele, USS Abraham Lincoln și USS Gerald R. Ford, participă în prezent la Operațiunea Epic Fury, iar USS George HW Bush este, se pare, pe drum. USS Gerald R. Ford se află pe mare de aproape 270 de zile, iar la mijlocul lunii aprilie va doborî recordul pentru cea mai lungă misiune de portavion de la Războiul din Vietnam.

Totuşi, se resimte uzura, iar portavionul USS Gerald R. Ford a suferit săptămânile acestea un incendiu major, stins abia după 30 de ore şi în urma căruia 600 de marinari au rămas fără paturi, după cum scrie The New York Times. Efectele unor astfel de misiuni militare lungi și intense se vor resimți mult timp după încheierea războiului. „E ca și cum ai conduce o mașină cu 300 de kilometri pe oră luni de zile fără să schimbi uleiul”, a declarat, pentru The Economist, Joe Costa, un fost oficial al Pentagonului. Ritmul actual al operațiunilor ar putea duce la o lipsă temporară de portavioane în anumite părți ale lumii în următorii doi-trei ani, avertizează şi Stacie Pettyjohn de la Centrul pentru o Nouă Securitate Americană. În plus faţă de acestea, misiunile lungi sporesc stresul familial, ceea ce, avertizează Joe Costa, este un factor de risc pentru sinucidere.

Risipa de muniţie riscă să slăbească puterea militară a SUA în Pacific în următorii ani

Asta nu înseamnă, însă, că războiul nu a avut efecte pozitive pentru forțele armate americane. Mike Horowitz , de asemenea, fost oficial al Pentagonului, evidențiază trei puncte forte. Primul este introducerea unor sisteme noi, mai ieftine, Low-cost Uncrewed Combat Attack System, o dronă inspirată de racheta iraniană Shahed, care poate fi produsă mult mai rapid decât racheta Tomahawk. Al doilea este experiența de luptă pe care o acumulează forțele americane, ceea ce, spune el, reprezintă un mare avantaj față de China. Al treilea aspect pozitiv îl reprezintă utilizarea pe scară largă a sistemelor moderne de asistență decizională bazate pe inteligență artificială, de exemplu pentru țintire și comandă.

Horowitz, însă, nu este sigur că aceste beneficii depășesc costurile pe termen lung. Mai mult, simpla testare a unor sisteme noi și acumularea de experiență în condiții reale de luptă prezintă riscuri. „Îi dezvăluim Chinei tacticile noastre”, spune şi Joe Costa, vorbind despre posibila redeschidere de către SUA a Strâmtorii Ormuz. „Chinezii vor învăța cum neutralizăm minele. Dacă vor înțelege metodele noastre și timpul necesar pentru a face acest lucru, vor folosi aceste informații în cazul în care vor decide să atace Taiwanul”, a adăugat el.

„Trebuie să fim direcți. Risipa masivă de muniție și slăbirea apărării antirachetă a SUA ar putea slăbi puterea noastră militară în Pacific până la sfârșitul deceniului”, este avertismentul dur pe care îl lansează Tom Karako, de la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale.